Alegerile din România, prin ochii presei britanice: „Ghidul politicianului îngâmfat pentru distrugerea democrației”

Nicușor Dan și George Simion
Inquam Photos / Malina Norocea

George Simion, fost lider de devenit lider naționalist, ar putea deveni duminică președintele României, scrie The Telegraph. Ascensiunea sa rapidă reflectă creșterea populismului în Europa și slăbiciunile partidelor tradiționale.  

George Simion, fost huligan de fotbal devenit naționalist român, care a amenințat cândva că va „agresa sexual” un alt parlamentar, are șanse reale ca duminică să devină președintele României – și, prin urmare, șef de stat în UE și NATO, scrie The Telegraph.

Ascensiunea liderului naționalist, cunoscut pentru comportamentele sale agresive, până în pragul celei mai înalte funcții în stat, spune multe despre creșterea populismului în întreaga Europă. De la România la Franța, de la Germania la Marea Britanie, politicienii care își bazează întreg discursul pe denunțarea „elitei” au prosperat datorită greșelilor evitabile ale partidelor tradiționale. Într-o țară europeană după alta, liderii comozi au contribuit ei înșiși la apariția provocărilor populiste care acum îi amenință direct, adaugă publicația The Telegraph.

1. Interziceți opoziția și ignorați rezultatele care nu vă convin

Simion își datorează ascensiunea spectaculoasă deciziei autorităților române de a anula alegerile prezidențiale inițiale, desfășurate în noiembrie, potrivit publicației.

Călin Georgescu, un populist obscur de „extremă” dreaptă, a câștigat acel scrutin, deși era creditat cu un scor foarte mic în sondaje. Cu o săptămână înainte de alegeri, mii de conturi de social media și videoclipuri TikTok au început brusc să-l promoveze intens pe Georgescu.

Citește și
Vot
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Până la ora 21:00 au votat 11,6 milioane de alegători, adică 64,72%

Guvernul român a concluzionat că rezultatul alegerilor fusese influențat de o operațiune rusească și a decis să anuleze turul doi și să reia întregul scrutin, interzicându-i lui Georgescu să mai candideze. Simion a condamnat decizia ca fiind o „lovitură de stat”, cerând ca cei responsabili să fie „jupuiți de vii în piața publică”. Însă, paradoxal, el a fost cel mai mare beneficiar al acestor măsuri.

Când alegerile au fost reluate pe 4 mai, voturile lui Georgescu s-au îndreptat spre Simion, oferindu-i victoria în primul tur. Duminică, acest rezultat ar putea fi suficient pentru a-l propulsa la președinție. Simion a anunțat deja că îl va numi pe Georgescu prim-ministru.

Populiștii adoră situațiile în care candidații lor sunt interziși sau – și mai bine – întregi alegeri sunt anulate. Asemenea decizii devin dovada perfectă pentru ipoteza lor: că o elită coruptă se agață de putere împotriva voinței „poporului”.

2. Domnia fără sfârșit a partidelor consacrate

România a devenit o democrație după căderea dictaturii lui Nicolae Ceaușescu în 1989. Totuși, scena politică a fost dominată aproape constant de două partide: social-democrații (PSD) și liberalii (PNL). Din 2021, cele două guvernează împreună într-o mare coaliție.

Populiștii abia așteaptă să poată spune că „toți sunt la fel” și că nu există alternativă reală. Când partidele tradiționale se unesc într-o coaliție, această narativă devine convingătoare.

3. Promisiuni nerespectate privind controlul imigrației

În multe țări europene – de la Suedia la Franța, Germania, Marea Britanie și Olanda – imigrația în masă a fost cel mai mare cadou politic pentru populiști.

Marea Britanie a înregistrat cel mai mare aflux de imigranți din istorie, sub guvernele laburiste și conservatoare din 1997 încoace. În 2015, Angela Merkel a permis intrarea a peste un milion de refugiați sirieni într-un singur an. Suedia a luat decizii similare, cu un impact și mai mare în raport cu populația sa.

De atunci, toate partidele tradiționale au promis reducerea imigrației, dar mulți alegători nu mai cred în aceste promisiuni și consideră că doar populiștii pot acționa.

4. Jignirea alegătorilor

Minimalizarea preocupărilor legate de imigrație, sau, mai rău, etichetarea alegătorilor îngrijorați drept rasiști, este o cale sigură spre succesul populiștilor.

În Marea Britanie și în alte țări, s-a creat impresia că liderii tradiționali îi disprețuiesc pe cetățenii care se opun sincer imigrației în masa, mai scrie publicația britanică.

Aceste patru greșeli au creat condiții perfecte pentru ca populismul să înflorească. Mai mult, i-au oferit Rusiei o ocazie ideală de a amplifica tensiunile sociale și de a susține mișcările de „extremă dreaptă” din Europa și SUA, inclusiv în România.

Totuși, propaganda rusă are efect doar acolo unde există deja fisuri. „Măsurile active” ale serviciilor secrete ruse nu funcționează în societăți unite și sigure. Prin comiterea acestor greșeli fundamentale, unele dintre cele mai vechi și stabile partide din Europa au întărit, fără să vrea, atât adversarii lor populiști, cât și pe Vladimir Putin, concluzionează The Telegraph.

Articol recomandat de sport.ro
Ungurii au reacționat imediat după ce Sepsi OSK a retrogradat în Liga 2
Ungurii au reacționat imediat după ce Sepsi OSK a retrogradat în Liga 2
Citește și...
LIVE TEXT| Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Nicușor Dan a câștigat în fața lui George Simion, în țară
LIVE TEXT| Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Nicușor Dan a câștigat în fața lui George Simion, în țară

Alegeri prezidențiale 2025. Duminică, 18 mai, românii merg la urne pentru a-și exprima votul pentru alegerea președintelui României. În turul doi al alegerilor prezidențiale au ajuns candidații George Simion și Nicușor Dan.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Până la ora 21:00 au votat 11,6 milioane de alegători, adică 64,72%
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Până la ora 21:00 au votat 11,6 milioane de alegători, adică 64,72%

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Până la ora 21:00 au votat, duminică, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, 11.641.866 de alegători, potrivit datelor Autorității Electorale Permanente.

Alegeri pe litoral. Buletinele de vot au fost suplimentate în stațiuni. În Vama Veche, cele mai multe buletine
Alegeri pe litoral. Buletinele de vot au fost suplimentate în stațiuni. În Vama Veche, cele mai multe buletine

Pentru că duminică se anunță vreme frumoasă la malul mării, sunt români care petrec ziua pe litoral. În multe stațiuni a fost suplimentat numărul buletinelor de vot, pentru cei care vor să treacă și pe la urne. 

Recomandări
LIVE TEXT | Rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale 2025, turul 2: Nicușor Dan a câștigat cu 53,60%. Simion - 46,4%
LIVE TEXT | Rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale 2025, turul 2: Nicușor Dan a câștigat cu 53,60%. Simion - 46,4%

România a votat astăzi, 18 mai 2025, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pentru a decide între George Simion și Nicușor Dan.

LIVE | Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale 2025. A fost felicitat de mai mulți lideri mondiali
LIVE | Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale 2025. A fost felicitat de mai mulți lideri mondiali

Nicușor Dan este președintele ales al României, după ce a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Potrivit datelor BEC, Dan are deja peste 6 milioane de voturi, necesare pentru a-și asigura matematic victoria.

Cine este Nicușor Dan, al cincilea președinte al României. Primarul Capitalei a câștigat alegerile prezidențiale 2025
Cine este Nicușor Dan, al cincilea președinte al României. Primarul Capitalei a câștigat alegerile prezidențiale 2025

Nicușor Dan a fost ales al cincilea președinte al României, în urma celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale desfășurate duminică, 18 mai 2025.  

OSZAR »