De unde au venit primele felicitări pentru Nicușor Dan, după victoria de duminică
Maia Sandu, Emmanuel Macron sau Donald Tusk sunt primii lideri de stat care i-au transmis în noaptea de duminică spre luni mesaje de felicitare lui Nicușor Dan, pentru victoria de la alegerile prezidențiale.
Și presa străină a relatat despre rezultatul scrutinului de la noi. „Primarul pro-european al Bucureștiului a realizat ceea ce mulți analiști au numit un miracol și a anulat rezultatul primului tur”, a scris unul dintre cele mai citite site-uri de știri din Italia.
Președinta Republicii Moldova i-a transmis un mesaj plin de optimism lui Nicușor Dan înainte ca numărătoarea să se încheie. Totodată, Maia Sandu și-a exprimat dorința de a consolida împreună cu noul președinte al României „punțile dintre cele două maluri ale Prutului.”
Alegeri 2025
11:03
George Simion le promite susținătorilor de pe TikTok ca va contesta rezultatul alegerilor
06:57
Gafa lui Viktor Orban în alegerile prezidențiale din România. Riscă să piardă sprijinul maghiarilor din Transilvania
22:54
Andrei Muraru, după alegerile prezidențiale: România a ales să îşi păstreze vocea pro-europeană şi statutul de democraţie
21:33
Presa internațională, despre alegerile din România: Nicuşor Dan zdrobeşte ambiţiile unui susţinător al lui Donald Trump
Au urmat apoi mesajele președintelui francez Emmanuel Macron, care a anunțat pe rețeaua de socializare X că l-a sunat pe Nicușor Dan să-l felicite și i-a promis că Franța îi va fi alături.
„Vom avea întotdeauna un mare respect pentru România și poporul ei, mai ales având în vedere sprijinul pe care l-am primit în cea mai dificilă perioadă din istoria noastră” - a scris, tot pe rețeaua X, președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„Trăiască România liberă!” - a transmis premierul polonez Donald Tusk. Mesajul a fost scris în trei limbi: română, engleză și poloneză. Fostul președinte al Consiliului European este un prieten declarat al românilor și cunoaște bine istoria țării noastre, așa că a făcut o aluzie la democrația câștigată în urmă cu mai bine de 35 de ani.
După miezul nopții, și site-urile marilor ziare de afară au început să analizeze rezultatul alegerilor prezidențiale. „Candidatul centrist obține o victorie în fața marelui loial de extremă dreapta al lui Trump. Nicușor Dan, odinioară un copil minune al matematicii și acum un candidat independent, a obținut victoria cu aproximativ 55% din voturi” - a scris Bloomberg.
Ziarul italian „Corriere della Sera” scrie că primarul pro-european al Bucureștiului a reușit în mod miraculos să întoarcă rezultatul primului tur și să-l învingă pe suveranistul George Simion. Și nici măcar nu a fost o victorie la limită - remarcă jurnaliștii italieni.
„Mulți români s-au mobilizat pentru a inversa rezultatul unui vot prezentat ca fiind crucial pentru viitorul european al acestei țări vecine cu Ucraina” - notează Le Monde. „Rezultatul vine la cinci luni după anularea unor alegeri marcate de suspiciuni privind interferența rușilor”, mai scrie ziarul francez.