Reacții la afirmațiile lui George Simion: ”Marketingul NU este minciună. Este responsabilitate, creativitate și progres”

Declarația lui George Simion, care a recunoscut că promisiunea sa de a oferi un milion de apartamente la 35.000 de euro a fost doar o „formă de marketing”, a provocat un val de reacții din partea specialiștilor care lucrează în acest domeniu.
Într-un comunicat de presă, IAB România, UAPR (Uniunea Agențiilor de Publicitate din România) și ADC*RO (Art Directors Club România), au anunțat că au luat la cunoștință din spațiul public despre declarațiile unuia dintre candidații din turul 2 al alegerilor prezidențiale 2025 prin care ”acesta induce ideea ca marketingul și promovarea înseamnă promisiuni false și inducerea oamenilor in eroare, fiind astfel prezentate ca sinonime cu minciuna”.
Conform sursei citate, afirmațiile acestui candidat la alegerile prezidențiale sunt ”ofensatoare și profund eronate”.
Alegeri 2025
20:31
Viktor Orban dă înapoi. Anunță că nu-l mai susține pe George Simion și sugerează maghiarilor să voteze împotriva acestuia
18:54
Prima zi de campanie pentru prezidențiale: Simion a făcut o vizită în Londra, iar Nicușor Dan a participat la o ceremonie
16:25
Crin Antonescu, ironic, despre cei doi candidaţi: Între cele două secte, nu ai unde să te ascunzi. Devii duşman rapid
16:20
Ungurii din Transilvania se leapădă de Viktor Orban. Bisericile maghiare cer credincioșilor să voteze împotriva extremiștilor
”Respingem orice tentativă de discreditare a unui întreg domeniu profesional care joacă un rol esențial în economia modernă. Marketingul nu este despre manipulare sau dezinformare, ci despre înțelegerea nevoilor reale ale oamenilor și răspunsul relevant, etic și creativ la acestea.
Industria noastră este una reglementată, ghidată de principii etice, susținută de creativitate și responsabilitate socială. A reduce tot acest efort la o etichetă falsă echivalează cu discreditarea a zeci de mii de profesioniști care muncesc onest în România și contribuie activ la dezvoltarea economică, antreprenorială și educațională a societății.
De asemenea, a induce ideea că “marketingul înseamnă minciună” este nu doar fals, ci și periculos. O astfel de afirmație nu face decât să alimenteze o cultură a neîncrederii în societatea românească.
Cerem candidaților la alegerile prezidențiale să manifeste respect față de industria marketingului și comunicării și, în același timp, îi încurajăm pe toți cei care activează în această industrie să nu accepte asemenea poziții în spațiul public” - se arată în comunicatul de presă.
IAB România, afiliata IAB Europe, și prezentă în România din 2006, este asociația reprezentativă pentru industria de comunicare online din țara noastră, membrii IAB incluzând entități reprezentative in Romania: advertiseri, agenții de media, creație, performance, publishers și companii si platforme de tehnologie. ”Misiunea Asociatiei este de a promova și proteja un ecosystem online echilibrat si sanatos, prin acțiuni de autoreglementare, formare profesională și reprezentare.”
Uniunea Agențiilor de Publicitate din România (UAPR) este asociația profesională care reunește cele mai importante agenții de publicitate, media, digital si PR din industria de comunicare din România. ”Din 2000, UAPR urmărește apărarea intereselor agențiilor de publicitate, dezvoltarea și profesionalizarea industriei și promovarea unor standarde profesionale de referință”.
Fondat în 2008, Art Directors Club România (ADC*RO) este o asociație non-profit dedicată promovării și recunoașterii excelenței în creativitate. ”Organizația are ca misiune conectarea celor mai valoroase talente creative din industrie și susținerea acestora prin oferirea de resurse și instrumente care să le permită să se exprime cu solidaritate, generozitate și profesionalism.”