Ministrul Educației, mesaj pentru elevii care nu vor mai primi burse: Distorsionăm mintea copiilor. Noi am pervertit meritul

protest elevi la piața victoriei
Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Educaţiei, Daniel David, critică actualul sistem de burse din învăţământul preuniversitar, afirmând că „perverteşte meritul” şi poate distorsiona gândirea elevilor: „Nu mergi să iei o notă mare pentru a primi bursă”

 

Daniel David a fost întrebat, într-o emisiune televizată, ce mesaj are pentru acei elevi care a învăţat tot anul pentru a obţine media necesară bursei de merit şi care acum nu mai primesc bursă pentru că nu sunt printre primii din clasă, făcând parte din clase foarte bune.

”Spun elevului următorul lucru: mă bucur că are note mari. Dar eu sunt foarte îngrijorat că vedeţi ce facem când aducem în 2-3 ani resurse foarte multe într-un sistem care nu are formele corecte, ajungem să distorsionăm uneori şi mintea copiilor. Mergi la şcoală pentru că învăţământul e obligatoriu cu speranţa că îţi şi place şi că vezi faptul că te ajută social. Nu mergi să iei o notă mare pentru a primi bursă”, a afirmat Daniel David sâmbătă, la Digi 24. Ministrul este de părere că ideea de merit a fost pervertită.

Olimpicii vor fi în continuare premiați

”Noi am pervertit meritul pentru că aveam un sistem în care aveai bursa de merit de minim 30% într-o clasă. Şi dacă aveai clase foarte bune în care toţi aveau peste 9,50, nu mai era 30%, era 100%. Nu este ok. După mine, meritul trebuie să fie merit”, susţine Daniel David. Ministrul a vorbit şi despre bursele pentru olimpici.

”La Olimpiade trebuie să mergi fiindcă te interesează, îţi place să înveţi mai mult, e foarte bine că iei premii şi noi vom premia în continuare olimpicii şi naţionali şi internaţionali, mai ales pentru premiile 1, 2, 3 şi pentru menţiuni. Dar după ce ai luat premiul, nu avem cum să susţinem şi un sistem de burse lunare. Pentru că dacă tu eşti olimpic, dincolo de premiul pe care l-ai luat, poate iei bursa de merit din clasa ta. Deci vedeţi, eu nu sunt din start împotriva faptului că nu am avea nevoie de mai mulţi bani pentru bursă. Eu spun că trebuie să gândim mai bine banii respectivi, fiindcă am dus în bursă în care am avut următoarele situaţii: oameni cu bursă de merit care nu s-au prezentat la bacalaureat sau n-au luat bacalaureatul dacă s-au prezentat, burse de rezilienţă, s-au prezentat la bacalaureat n-au luat bacalaureatul, sunt anomalii pe care n-am mai putea duce”, a adăugat David.

Citește și
daniel david
Ministrul Educației: Bursele pentru studenți nu vor fi date și în vacanță. Se schimbă sistemul de burse pentru elevi

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Acesta a pledat din nou pentru ideea conform căreia în învăţământul preuniversitar trebuie sprijiniţi cei care, din cauza unor condiţii socio-economice, nu pot accesa învăţământul gratuit.

Întrebat cu cât s-ar reduce fondul pentru burse, în condiţiile în care bugetul alocat până acum a fost de aproximativ 6,5 miliarde de lei, ministrul a explicat că nu există date la acest moment, pentru că nu au fost calculate bursele sociale.

Pe noi ne-a interesat şi mă interesează, cu siguranţă, să elimin excesele, să venim cu mecanisme normale, bursa socială să fie pentru cei care au nevoie de bursă socială, meritul să fie merit şi vom vedea. Cu siguranţă va scădea bugetul. Nu ştiu cu cât în acest moment, fiindcă nu ştiu cât se vor califica pentru condiţiile sociale, de exemplu. Nu ştiu”, a răspuns Daniel David.

Articol recomandat de sport.ro
După Serena Williams și Maria Sharapova, Dimitrov a ajuns împreună cu o actriță cunoscută de la Hollywood
După Serena Williams și Maria Sharapova, Dimitrov a ajuns împreună cu o actriță cunoscută de la Hollywood
Citește și...
Rețeta pentru a salva economia după doi ani de excese: TVA și accize mărite, CASS la pensii peste 3.000 lei și burse tăiate
Rețeta pentru a salva economia după doi ani de excese: TVA și accize mărite, CASS la pensii peste 3.000 lei și burse tăiate

Patru miniștri și un vicepremier au ieșit joi în fața românilor pentru a explica măsurile dure pe care le vom avea cu toții de înfruntat.

Ministrul Educației: Bursele pentru studenți nu vor fi date și în vacanță. Se schimbă sistemul de burse pentru elevi
Ministrul Educației: Bursele pentru studenți nu vor fi date și în vacanță. Se schimbă sistemul de burse pentru elevi

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat că, în 2023, punctul de raportare pentru bursele studenţilor era salariul minim brut pe economie şi propunerea este să fie luat punct de referinţă salariul minim net pe economie.

Bursele BookLand, cele mai mari burse educaționale din România, decernate la Gala BookLand
Bursele BookLand, cele mai mari burse educaționale din România, decernate la Gala BookLand

Bursele BookLand, cele mai mari burse educaționale acordate în România (în valoare totală de 140.000 euro) au fost decernate în cadrul Galei BookLand. 

Recomandări
Supărați că au pierdut sporul pentru antenă, funcționarii din Senat cer demontarea antenelor invocând ”realitatea crudă”
Supărați că au pierdut sporul pentru antenă, funcționarii din Senat cer demontarea antenelor invocând ”realitatea crudă”

Sindicatele din Senatul României trag un semnal de alarmă cu privire la riscurile la care sunt expuși zilnic angajații Parlamentului, solicitând fie demontarea antenelor de pe clădire, fie menținerea sporului pentru condiții vătămătoare. 

Cod galben de averse torențiale, vijelii și grindină în 16 judeţe. Care sunt zonele vizate de avertizarea meteo. HARTĂ
Cod galben de averse torențiale, vijelii și grindină în 16 judeţe. Care sunt zonele vizate de avertizarea meteo. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în zone din 16 judeţe.  

Mașinile diesel și cele vechi vor fi interzise în București. Planul Primăriei Capitalei, pas cu pas
Mașinile diesel și cele vechi vor fi interzise în București. Planul Primăriei Capitalei, pas cu pas

Cele mai poluante mașini, în special cele mai vechi și autoturismele diesel, vor fi interzise treptat în București, potrivit unui plan pregătit de Primăria Capitalei care urmează să fie aplicat progresiv, pe durata a mai multor ani.

OSZAR »