Comoara din Rădăuți, o șansă pentru viitor. De aproape 15 ani, acolo se petrece o minune modernă
De aproape 15 ani, la marginea Rădăuțiului se petrece o minune modernă. Copii abandonați de părinți își găsesc o mare familie, sunt ajutați să meargă la școală și integrați în societate.
Mulți dintre cei care au crescut aici sunt acum medici și profesori, cu familiile lor. În spatele poveștii îi găsim pe maica Ecaterina și părintele Iustin.
Pe o alee, străjuită de case colorate și o biserică, Maria iese la antrenament. Este ora 6 dimineața. Se pregătește pentru Academia de Poliție. 30 de minute mai târziu, când soarele încă nu a răsărit, curtea de lângă teren se umple de copii.
117 în total. Așa se face înviorarea aici. Maica Ecaterina dă startul, după care întreaga adunare este preluată de Maria.
Aici este Așezământul pentru Copii Sfântul Leontie din Rădăuți, un loc în care, doi călugări, maica Ecaterina și părintele Iustin, fac minuni. De aproape 15 ani, ajută copii încercați de viață, abandonați de părinți să meargă mai departe. Aproape de ora 7, după ce dau o tură pe câmpul de lângă așezământ, copii se întorc în căsuțe la micul dejun.
Maica Ecaterina își face rondul obișnuit. În fiecare căsuță sunt 10-12 copii. Aceste mogâldețe duc în spate povești greu de imaginat, traume peste care aici sunt ajutați să treacă, să meargă mai departe, înconjurați de dragoste și grijă. Clipă de clipă. Bianca a ajuns în așezământ acum 1 an.
”Mama și cu tata s-au certat… și tata și mama s-au divorțat… De asta am ajuns aici, că tata a bătut-o pe mama. Că el băga banii la păcănele și bea… bea băutură… Ne da de mâncare… Acasă nici nu aveam de mâncare… stăteam flămânzi… nimic… stăteam așa și muream de foame…”
Maia a venit dintr-un alt așezământ: ”E foarte fain aici la așezământ. La așezământul celălalt eram deseori bătută că eram cea mai mică din căsuță… cu palmele, cu pumnii”.
Aici e casa 10, unde sunt fetele din clasele 1-4. Într-o altă casă sunt băieți de aceeași vârstă și tot așa. În total 13 case și cam aceleași povești. După ce micul dejun e gata și tinutele pregătite, toată lumea se îndreaptă spre microbuzele care îi cară la școlile din Rădăuți. E o atmosferă tare veselă, ca într-o tabără și fiecare vrea să se laude cu ceva, cu ce a mai învățat nou. Se trece prin ultimul filtru al maicii Ecaterina, înainte de plecare.
Apare și Maria, mândră că învață la cel mai bun liceu din Rădăuți. Pe Maria am întâlnit-o prima dată aici în 2016. Era o mână de om.
”Tata ne fugea din casă, ne înjura, ne bătea.”
Reporter: Și mama ta?
”Mama ne-a părăsit”.
A ajuns în așezământ împreună cu fratele ei, Petrică. Maria s-a acomodat repede. Lui Petrică însă i-a fost mai greu.
În 2019, i-am regăsit complet schimbați. Maria învățase să cânte la vioară. Iar Petrică era om de bază, ajuta acolo unde era nevoie de el. În 2022, am găsit-o pe Maria proaspăt întoarsă dintr-o tabără în străinătate.
Maria: ”Îmi dau seama că daca eu nu eram aici nu aș călătorit în multe locuri. Eu, când eram în sat la mine, credeam că exista doar localitatea mea și nu mai exista altceva.”
Acum, Maria se pregătește să devină polițist și cu multă grație dirijează corul așezământului la slujbe și serbări. Iar Petrică e brutar, în brutaria așezământului unde se face pâinea pentru copii.
În 2015, Andrew, un copil pe care mama nu-l mai vizitase de ani buni, se muta din casa copiilor de grădiniță în cea a școlarilor. Avea doar 3 jucării și toată averea era într-o cutie de carton. L-a luat în primire Sebi și s-au apucat să-și construiască o casă sub privirile maicii Ecaterina.
I-am reîntâlnit acum. Sunt clasa a zecea și au pus pe picioare o mică afacere. Fac lumânări și deja sunt pe profit. Andrew se pregătește să plece în Anglia. Vrea să se facă notar, iar Sebi, arhitect.
În 2015, Remus făcea logopedie. Un an mai târziu, își dăduse deja drumul la vorbă. Acum, e clasa a opta și într-un campionat de baschet la Suceava a fost declarat omul meciului.
De-a lungul anilor am spus de mai multe ori povestea așezământului din Rădăuți. Din 3 motive trebuie să știm că acest loc există, că aici se salvează suflete și vieți, că se poate. În al doilea rând, așezământul funcționează într-o bună măsură cu bani din donații, așa că e nevoie de susținerea noastră, a tuturor, ca povestea de aici să meargă mai departe și în al treilea rând, sper că ce se întâmplă aici să inspire și pe alții să facă bine. Vin copiii de la școală.
Și curtea se umple din nou de veselie. În bucătărie oalele bolborosesc. Pentru prânz se pregătesc 40 de litri de ciorbă și 40 de kilograme de friptură.
Din nou, maica e printre ei. Iar după masă, copiii intră la meditații, fac pregătiri pentru examene, învață. În bibliotecă, se fac meditații pentru admiterea la liceu.
Petronela se pregătește pentru școala de muzică. E în așezământ de 5 ani, împreună cu doi frați.
Vasile Bolovanu, profesor muzică: ”Are și o ambiție deosebită. E dispusă să muncească. E primordial. Cu talent sunt mulți care se pierd. Dar cei care muncesc cu adevărat și gândesc ce fac pot face muzică de performanță. Noi încercăm să mergem spre performanță, nu așa, de amatori.”
Un dulap plin de diplome e dovada că aici se face performanță. Iasmin a venit de curând în așezământ și a avut multe de recuperat. A reușit.
Prima dată am ajuns în acest loc în 2015 și l-am întâlnit pe întemeietorul Așezământului, fostul stareț al mănăstirii Bogdana, părintele Iustin.
Părintele Iustin, starețul mănăstirii Bogdana: ”Era mănăstirea Bogdana în centrul Rădăuțiului și acolo noaptea veneau și sunau copiii, din ăștia necăjiți, desculți pe la miezul nopții și mai ales pericolul era pe perioada de iarnă, când era ger afară.”
A fost momentul în care călugărul s-a apucat să pună pe picioare un proiect nemaiîntâlnit în România. Cu bani de la stat și din donații a ridicat acest loc până în 2010. În total, 10 milioane de euro. Maica Ecaterina, fostă gimnastă și economistă, a luat diploma de asistentă medicală și pe cea de psiholog. Acum 14 ani, porțile așezământului s-au deschis pentru puștii din 7 case de copii desființate în județul Suceava.
Maica Ecaterina: "Ei trebuie pregătiți pentru familie mai departe, pentru că ei n-au avut modele, n-au avut părinți și trebuie să înțeleagă că copiii lor... e o șansă să ajungă aici, dar copiii lor să nu trebuiască să ajungă într-un astfel de așezământ. Trebuie să dăruiască afecțiune. Unii dintre ei chiar nu știu cum să dăruiască afecțiune. Am avut copii... eu râd, plâng cu ei, deci nu participam la fiecare moment în parte și am avut copii care în momentul în care le spuneam despre familie, soră, dar nu înțeleg conceptul de familie. Nu au model. Și e foarte greu. Încerc să modelez o persoană care la un moment dat a trebuit să se transforme în acel tata sau mama pe mai departe pentru copiii lor. Și dacă nu reușim să îi facem buni cetățeni, buni creștini, atunci munca noastră este în zadar.”
Asta spunea maica în 2015 și, de-a lungul anilor, am tot văzut rezultatul. Ea este Catalina. În 2015 era în clasa a 8-a. Avea stofă de lider și visa să ajungă avocat. În 2019 am reîntâlnit-o.
Cătălina: ”Am avut o apăsare și nevoie de părinți. Am avut nevoie de mama și maica a zis OK. Hai să vedem cum facem să o luăm de la zero. De ce ai tu nevoie de acea dragoste. Și îi explic prin cuvintele mele. Că am nevoie ca orice copil. Și a zis, lasă că-ți dau eu... și m-a uns la suflet...”
De trei ani, Catalina este psiholog pentru copii cu probleme speciale și are cabinetul fix peste drum de așezământ și e recunoscătoare pentru educația primită.
Cătălina: ”Educația asta. Cred că e cel mai corect cuvânt pe care îl dă educația. Nimic nu poți să faci fără educație și fără să te implici tu în această educație. Și știu sigur că asta maica dă mai departe și sper că și ceilalți copii să înțeleagă cât de importantă este și dacă vor să aibă lucrul lor, cum sunt și eu…sau să fiu eu propriul meu șef, e nevoie de educație.”
Catalina e tot timpul în așezământ. De altfel, mai toți copiii care au crescut aici, acum adulți, se întorc… acasă. De la deschidere și până acum au plecat în lume mai bine de 200 de tineri.
În duminici și sărbători, sufrageria e mereu plină. Se întorc acasă. Larisa a crescut aici. În 2015, am întâlnit-o în atelierul de pictură. Lucrările ei se vindeau în străinătate.
Larisa: "Pe tata nu-l cunosc. Și mama e plecată în Italia. Dar nu țin legătura.”
Acum, are un salon de make-up și se întoarce cu fiul și soțul, acasă.
Maica Ecaterina: ”Nunți am făcut 12, da, 13 nepoți avem peste 20. De unde vă luați energia? Tot de la ei. Timpul trece, înaintezi în vârstă, dar... ca și energie, ca și poate că și experiența mă face un pic să acționez altfel acum, mai cu… înainte. Neștiind foarte bine cum stau lucrurile, eram așa, mai pe mai stresată. Acum, când spun ceva, știu ce să facă, să urmeze și copiii, spun, zice: „Vai, ce spune maica, așa, așa se întâmplă”. Nu sunt lucruri normale care nu le vezi… orice om matur le vede și atunci când tu ești cu ei și când îți dorești ce e mai bun pentru ei și când îți dai seama că greșesc și că nu înțeleg, atunci cauți.
Ba din contră, intri tu înapoi într-o cameră, încerci să te resetezi și te duci din nou la el și iarăși îți calci pe toate principiile, pe toate, de părinte, de orice, de educator, numai ca să te duci și să vezi ce mai poți face pentru el. Pentru că în momentul în care ei sunt în societate, nu mai au… Nu știu cu ce fel de oameni suntem și nu știu dacă sunt oamenii dispuși să te ajute și nici eu, nici nu vreau ca ei, atunci când se duc în societate, să ceară mila asta. Le-am cerut din totdeauna să fie, să stea cu capul sus și să câștige drepturile, doar muncind și să fie respectați, pentru că ei fac lucrurile astea doar să fie respectați pentru ceea ce fac ei și tocmai de asta le cer tare mult să aibă o atitudine pozitivă și să nu aștepte. De obicei, în asistență socială: statul trebuie să-mi dea. Nu, nu trebuie să-mi dea nimic. Eu îmi câștig un drept, nu trebuie să-mi dea nimeni nimic.”
Maica se ocupă de sufletele și mințile copiilor. Părintele Iustin, de cifre. Așezământul are 72 de angajați. În fiecare casă, în orice clipă este o supraveghetoare, o mamă, așa cum sunt numite aceste doamne de copii.
În așezământ în fiecare zi vine un psiholog și un medic.
Sunt și două cabinete de stomatologie la care au acces nu doar copiii, ci și rădăuțenii. Asta pentru ca Așezământul să facă rost de bani. Costurile într-o lună cu angajați, mâncare și cele necesare traiului în Așezământ sar de 800 de mii de lei. De la stat, vin jumătate. Restul din sponsorizări și donații. În fiecare lună, părintele trebuie să facă rost de cel puțin 70 de mii de euro pentru a ajuta povestea de aici să meargă mai departe.
Părintele Iustin, directorul așezământului: ”Suntem acasă, nu suntem o instituție a statului, suntem acasă, nimic altceva și asta am indus și încercăm să inducem și copiilor de aici că nu sunt asistați social și cum trebuie să fie asistați social. Dacă sunt asistați social au impresia că au doar drepturi. Copiii, nu, avem și drepturi și obligații ca acasă. Ca acasă, nimic altceva, lucrurile simple tare. Chiar simple și cred, credem în povestea asta până la capăt.”
Acum 3 ani, maica Ecaterina a fost aleasă stareță mănăstirii de lângă Așezământ și a pus pe picioare o adevărată gospodărie pentru a susține Așezământul. Cu ajutorul unui donator a plantat un hectar de afine.
Mănăstirea are și vaci.
Maica Ecaterina: ”Ce am vrea noi pe viitor e să facem un fel de, între ghilimele, spus așa. Un fel de agroturism. Copiii din oraș, de la școală sau în general oricine vrea să vină să poată să viziteze gospodăria și acolo chiar am făcut niște scări și un postament de unde se pot urca unii dintre noi să punem niște o măsuță să poată lua lapte proaspăt, să-l poată vedea, să poată să dea mâncare la animale”.
Tot din donații, Așezământul a ridicat un parc fotovoltaic și au început să monteze pompe cu apă pentru încălzirea caselor. Totul pentru a reduce cât mai mult costurile cu întreținerea și pentru a păstra banii pentru educația copiilor care sunt susținuți chiar și după ce pleacă la facultate. Cum e cazul acestor domnișoare. Sunt la master. Pe Laura am întâlnit-o în 2015. Era unul dintre cei mai silitori copii din așezământ. Acum e medic rezident în Iași, iar sora ei, Andreea, este educator în Suceava.
Laura: ”Iubirea maicii și a părintelui. Da, e sufletul lor, sufletul lor pe care și l-au pus pe tavă efectiv pentru fiecare copil în parte și mi se pare că e o dragoste așa, care practic nu se epuizează, ci se înmulțește cu fiecare generație, cu fiecare copil parcă mai multă dragoste și ai zice că și-ar pierde răbdarea, că probabil oricare dintre noi ne-am pierdut-o. Dar mi se pare că la ei se înmulțește, nu? Și n-am mai întâlnit pe nimeni care să aibă nici atâta dragoste față de orice om și în special față de copii și eu nici atâta răbdare și deschidere și înțelegere și extraordinar”.
Ușor nu este. De câțiva ani, legea s-a schimbat și în așezământ nu mai ajung copii mai mici de 7 ani. Pentru Maica Ecaterina, această prevedere e o problemă mare, întrucât nu mai reușește să așeze în noii veniți cei „7 ani de acasă”. Speră că guvernanții să înțeleagă această situație și să găsească soluții. Au fost momente în care Așezământul s-a luptat cu statul roman și cu unii părinți în instanță pentru drepturile micuților. A câștigat.
În casa 10 e veselie mare. În casa băieților, producția de lumânări duduie, pe terenul de baschet Remus dă lecții, Petrică face pâine, iar Maria își vede de antrenamente și studii. Și asta fac toți cei 117 copii aflați acum în Așezământ. Cei care au plecat și se tot întorc aici, acasă, sunt dovada că se poate. Cu multă dragoste și grijă, cei doi călugări și oamenii care s-au așezat lângă ei îi ajută pe acești copii să se ridice și să meargă mai departe în viață.
Află cum poți ajuta pe WWW.SFANTULLEONTIE.RO
