Un spital de aproape 10 milioane de euro stă închis de doi ani, la Pitești, din cauza unui litigiu și a unei anchete DNA
„CLĂDIRI GOALE, SALOANE PLINE”, partea I. Ne lipsesc spitalele noi, este o evidență. Dar când Uniunea Europeană ne pune la dispoziție miliarde de euro ca să le construim, nu știm cum să folosim banii.
În plus, clădiri noi de spitale stau nefolosite din cauza incompetenței sau a lipsei de acțiune a autorităților. La Pitești, o clădire de 4 niveluri, construită cu aproape 10 milioane de euro, dar și aparatură performantă stau nefolosite din cauza unui litigiu între constructor și spital. Noua construcție face și subiectul unei anchete DNA.
În ultimii 30 de ani, cei care au condus sistemul sanitar din România au reușit marea performanță de a construi foarte puține și de a da în folosință mai nimic spitale ridicate cu zeci de milioane de euro. Stau azi nefolosite pentru că au existat diverse probleme birocratice sau pentru că n-au mai fost bani de dotări, iar dacă ne referim la cele 2 miliarde de euro alocate prin PNRR pentru spitale noi și aici stăm foarte bine la capitolul neimplementare.
Alegeri 2025
20:43
Nicuşor Dan, despre creșterea TVA: Nu vom ajunge în situaţia asta. Trebuie să punem ordine în modul în care statul cheltuie
19:49
George Simion nu mai este favorit să câștige alegerile prezidențiale. Schimbare de ultim moment la casele de pariuri
19:05
Cursa pentru Cotroceni. Nicușor Dan s-a întâlnit cu susținătorii în Capitală, iar George Simion la serbări câmpenești în țară
18:41
Schismă aparentă în familia reprezentanților etniei ucrainene în România. Fantomatica UDUR și comunicatul ei
Raportul Curții de Conturi: o situație alarmantă
Într-un raport al Curții de Conturi se precizează că până în 2021 s-a construit un singur spital în România. În raportul publicat acum doi ani, se menționează că infrastructura spitalicească e la pământ. Și totuși, azi, clădiri noi ridicate cu zeci de milioane de euro stau nefolosite sub privirile mirate ale autorităților.
România ar fi avut șansa la 24 de spitale noi prin PNRR, dar birocrația, incompetența sau corupția au făcut ca doar jumătate dintre proiecte să fi ajuns la stadiul de șantier.
Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene: „13 spitale îndeplinesc astăzi condițiile pentru în contextul celor discutate.”
România ar fi trebuit să profite de aceste fonduri; anul viitor vom privi cu regret la sumele pierdute și ne vom întoarce să ne tratăm în aceleași spitale vechi de zeci de ani.
Spitalul Județean Pitești: o construcție de 50 de ani
Spitalul Județean Pitești a fost construit în 1970. De-a lungul celor 50 de ani au fost făcute reparații și modernizări parțiale, dar per ansamblu îți lasă impresia că te-ai întors în trecut.
Așa că anunțul Consiliului Județean din martie 2020 că se va construi o clădire nouă a venit ca o gură de aer pentru medici și pacienți.
Amfitrion este fostul președinte al Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, care a pierdut alegerile în același an în fața celui ce i-a fost adjunct, Ion Mînzina. Toți cei prezenți în urmă cu cinci ani la lansarea șantierului erau convinși că în doi ani secțiile de chirurgie, cardiologie, chirurgie plastică se vor muta în casa nouă.
Ne întoarcem în 2020. În curtea spitalului îl găsim pe reprezentantul firmei care a câștigat licitația, Bobi Marinescu, patronul firmei argeșene Star Trading.
În termen s-au încadrat, în bani nu prea. Contractul a fost suplimentat cu 3 milioane de lei din cauza creșterilor de prețuri la materiale survenite după pandemie. Valoarea construcției a fost de 42 de milioane de lei, adică 8,4 milioane de euro. Clădirea nouă ar fi trebuit să se lege de spitalul vechi care să permită transferul pacienților dintr-o parte în alta.
O simplă privire ne arată că aceste legături nu există. Erau prinse într-un alt proiect de consolidare a vechiului spital care nu s-a mai făcut, așa că, în acest moment, mutarea anumitor secții e imposibilă. E nevoie de un nou proiect și o nouă licitație.
Problemele din secția de cardiologie
Dr. Adriana Dănuleț, șefa secției de cardiologie a Spitalului Județean Pitești: „Ne încurcă în primul rând pentru transportul pacienților de la unitatea de primiri urgențe în spitalul propriu-zis. Apoi ne încurcă pentru că nu avem o legătură directă cu laboratorul de angiografie. Nu avem legătură directă cu imagistica CT, RMN, radiologie și cu terapia intensivă mare, mai avem nevoie să mai transferăm pacienți. Da, e un inconvenient major, adică nu funcționăm așa că…”
Doctorița Adriana Dănuleț conduce secția de cardiologie a Spitalului Județean. Cu 75 de paturi poziționate în saloane care n-au toalete proprii.
Reporter: „Cum arată un salon?”
Dr. Adriana Dănuleț, șefa secției de cardiologie a Spitalului Județean Pitești: „Avem aici un salon și pe partea cealaltă, deci aveți o singură toaletă, pentru că și pe partea cealaltă, unde practic este numărul cel mai mare de saloane pentru pacienți.”
O altă secție ce trebuie mutată e chirurgia plastică.
Noul spital – spațiu generos, dar cu probleme de proiectare
Mergem să vedem noul spital, o clădire impunătoare, cu o suprafață de 5.000 de metri pătrați și spații generoase. Într-una dintre încăperi, de trei ani, este depozitată o parte din aparatura medicală cumpărată cu 8 milioane de euro. Primele probleme au apărut chiar în momentul livrării echipamentelor, când conducerea spitalului și constructorul au realizat că proiectul fusese greșit, iar aparatura nu se potrivea cu infrastructura deja construită. A fost nevoie, astfel, de modificări costisitoare.
Bobi Marinescu, patronul uneia dintre firmele constructoare: „În momentul în care au venit furnizorii de echipamentele medicale respective, au venit și au spus: am nevoie de peretele ăsta aici. Aici vreau altă ușă, aici vreau altă gaură, aici vreau alt curent, alt..., deci s-a schimbat și s-a modificat aproape esențial proiectul. Fiecare venea și voia altceva: de la uși, holuri, ferestre închise, deschise, toate echipamentele, toate au fost aproape modificate. Nu știu... într-o proporție foarte mare.”
Aici au început adevăratele tensiuni. Ce părea inițial un acord între constructori și conducerea spitalului privind modificările necesare, care trebuiau formalizate într-un proces-verbal, s-a transformat rapid într-un conflict deschis. Partenerii de odinioară s-au așezat la masa negocierilor nu pentru a cădea de acord, ci pentru a se înfrunta. Conducerea de atunci a refuzat plata lucrărilor suplimentare, deși ele fuseseră făcute.
Adriana Molfea a plecat anul trecut de la conducerea spitalului și a fost numită de șeful județului șefă la Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni, dar își amintește de acele zile.
Adriana Molfea, fosta directoare a Spitalului Județean Pitești: „Au fost acceptate. Aceste deci nu au mai fost plătite. Păi nu au mai fost plătite pentru că au depășit valoarea. Pentru care aveam acte adiționale, aveam sumele bugetate. Constructorul dorește sume în plus peste această valoare, atâta timp cât eu ca instituție nu am aceste sume bugetate, nu le-am prevăzut în buget și considerăm că nu mai trebuiau aplicate. Nu am cum să le plătesc.”
Gheorghe Marica, administratorul firmei constructoare Zeus SA: „S-a toate adresele în ultima, în ultimii ani, toate adresele au fost trimise și către Consiliul Județean, nu. Pe mine mă surprinde cel mai mult când toate aceste ședințe, când nu se termina Spitalul și se pierdeau finanțările. Toți: hai să terminăm aici, să terminăm, executați-le că facem, că dregem. V-am spus, toate aceste necorelări s-au concretizat prin mai multe acte adiționale care au fost semnate, mai puțin ultimul. Adică 80% din lucrare am fost de acord și 20% nu am mai fost de acord.”
Responsabilii de proiect din spital au refuzat să semneze ultimele documente.
Bobi Marinescu, patronul firmei Star Trading: „Zile, încă o dată, eram în timpul contractului. Le-am depus actele în timpul continuă, altele au fost toate depuse de mult, m-am dus cu actul adițional să semnăm în timpul contractului. Nu înțeleg ce trebuie să facă sau ce le trebuia să semneze un act adițional că știau fiecare virgulă care era în actul adițional.”
Reporter: „De ce, să spuneți?”
Bobi Marinescu, patronul firmei Star Trading: „Nu știu. Probabil frică, probabil s-au speriat de nu știu ce, nu, cu toate că nu erau cine știe ce valori, să constituie un spital totuși... Incompetență la alții, rea-voință la alții, nu știu. N-am de unde să știu?”
Suspiciuni și descinderi DIICOT în legătură cu contractele
Liderul asocierii care a construit spitalul vorbește despre frică. În 2023, procurorii DIICOT au descins la spital și în alte 14 locații pentru că existau suspiciuni legate de atribuirea unor contracte publice. Presa locală spune că în locurile de unde au ridicat procurorii documente lucrase firma ZEUS SA, partener în proiectul de la spital.
Cel care a fondat compania a fost condamnat la închisoare pentru că, alături de cel ce a condus județul ani de zile, Constantin Nicolescu, decedat anul trecut, a fraudat fonduri europene în valoare de 900 de mii de euro destinate construirii unor școli. Amândoi au făcut închisoare în acest dosar.
Un alt dosar care îl viza pe același patron a dus la o condamnare în primă instanță, dar a intervenit prescripția și a scăpat de dosar. Azi nu mai e acționar în firma care e condusă de rudele sale.
Gheorghe Marica, administratorul firmei: „Firma a mai avut probleme în trecut. Mă refer la fostul patron, domnul Dobre, da, păi nu a fost condamnat, dar într-o speță care, mă rog, este mult de povestit și nu face obiectul discuției. Dar societatea nu a avut nici o problemă în toată această perioadă. Sunt 2 lucruri total diferite. Cei de la DIICOT au luat documente doar că spital, de la dumneavoastră. Nu au fost abordate și alte lucruri, dar tot la fel punctual.”
Am făcut o solicitare către DIICOT ca să aflăm amănunte și ni s-a comunicat că dosarul a fost trimis la DNA. Instanțele vor trebui să stabilească și cine are dreptate în privința fondurilor neplătite de spital.
Spital finalizat, dar gol și neutilizat
Bobi Marinescu, patronul uneia dintre firmele constructoare: „Pe mine mă miră că acest spital stă de 2 ani de zile gata. Și nimeni nu beneficiază de el. Din păcate, foarte frumos din ultimul. Camerele sunt generoase, dotate cu tot ce trebuie, oamenii ăia plâng din spital că nu au. Sunt condiții de lucru și noi ne uităm la el.”
Noul manager a găsit spitalul gata, plin de aparatură neperformantă, nefolosită. O parte a mutat-o în vechile secții pentru că oricum ar fi ieșit din garanție.
Azi, actualul manager încearcă o mediere a conflictului și speră să recepționeze măcar parțial spitalul și să folosească măcar două etaje.
Adrian Dumbravă, managerul Spitalului Județean Pitești: „Am vrea să stăm. Vin și pe aici să facem o recepție și chiar dacă legăturile dintre nu sunt făcute, parte din toată clădirea, care e măricică, 2000 și ceva de metri.”
Locuitorii nu se vor bucura prea curând de noul spital
Până la finalizarea litigiului vor trece ani, iar locuitorii județului, din banii cărora s-a construit noua clădire, nu se vor bucura prea curând de ea.
Am vrut să cerem un punct de vedere și vicepreședintelui Consiliului Județean, cel care zâmbea în fotografii la pornirea șantierului – Marius Nicolaescu.
O permanentă fugă de răspundere în fața unei situații care s-ar fi putut rezolva dacă cei implicați se așezau la masă și căutau soluții în loc de probleme. Pare incredibil că într-o țară în care majoritatea unităților sanitare spitalicești au fost construite în perioada 1900–1970, o clădire nouă stă nefolosită. Conform unui raport al Curții de Conturi, 68 de spitale își desfășoară activitatea în imobile construite înainte de anul 1900.
Sursa: Pro TV
Etichete: spital, dna, ancheta, Romania te iubesc, pitesti,
Dată publicare:
04-05-2025 18:47