Autostrada Unirii prinde formă. Începe construcția unui tronson important, cu un tunel de peste un kilometru

×
Codul embed a fost copiat

Autostrada Unirii începe să prindă contur. Joi a fost semnat un nou contract pentru construcția lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, în Podișul Transilvaniei.

Noua secțiune de autostradă, cu o lungime de aproape 24 de kilometri, dintre care peste un kilometru de tunel, va fi construită în 30 de luni. În paralel, lucrările avansează pe loturi ale altor autostrăzi în lucru, iar în luna iunie am putea avea zeci de kilometri noi, dați în folosință.

Autostrada Unirii va lega regiunea Transilvania, de la Târgu-Mureș, de zona Iași-Ungheni din nord-est. Are cel mai lung traseu montan din România, de aproape 200 de kilometri, cu tuneluri și pasaje. Noul tronson are aproape 24 de kilometri, dintre care un tunel de 1,07 kilometri. Pe traseu vor fi construite și 36 de structuri, inclusiv două pasaje importante.

Contract de aproape 3 miliarde lei pentru lotul Miercurea Nirajului-Sărăţeni

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat Ministerul Transporturilor: Este o zonă montană de dificilă. Face parte din secțiunea montană a autostrăzii A8. Avem 6 secțiuni pe zona montană. Două secțiuni de capăt spre Târgu Mureșși spre Târgu Neamțși încă 5 loturi până la podul de la Ungheni.

Valoarea contractului pentru această porțiune este de aproape 3 miliarde de lei, fără TVA, și drumul de mare viteză ar urma să fie construit în 30 de luni. Constructorul turc care va demara lucrările este implicat în mai multe proiecte de infrastructură rutieră în România, printre care secțiuni din Autostrada Transilvania și lotul 3 al autostrăzii Craiova.

Citește și
AO
Stadiul lucrărilor pe lotul Nord al A0. Asociația Pro Infrastructură: „Începe să arate a şantier. Nu este însă suficient”

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Autostrada A8 este împărțită în 13 tronsoane, plus podul care va fi construit peste Prut de la Ungheni. Până în prezent, au fost semnate contracte pentru 5 dintre ele, adică pentru mai bine de 143 de kilometri. Însă doar două tronsoane sunt în lucru, în prezent.

Cristian Pistol, director CNAIR: Eu am convinerea că secțiunea 3 se va încadra până în august 2026 cu finalizarea execuției, iar în ceea ce privește secțiunea 1 probabil, cel mai probabil până la sfârșitul anului va fi gata și aceasta.

Până la finalului anului ar trebui să fie inaugurați în jur de 250 de kilometri de autostradă. În următoarele două săptămâni, vor fi deschiși primii 12 kilometri din secțiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești, care vor face posibilă circulația directă pe autostradă din București până la Curtea de Argeș.

Tot luna viitoare, va fi inaugurat lotul 3 din Autostrada A0, însă cu o întârziere de peste o lună. De asemenea, va fi dat în folosință și ultimul tronson, de 12 kilometri, din drumul expres Craiova-Pitești - inclusiv nodul rutier ce leagă acest drum de autostrada A1.

Articol recomandat de sport.ro
După Serena Williams și Maria Sharapova, Dimitrov a ajuns împreună cu o actriță cunoscută de la Hollywood
După Serena Williams și Maria Sharapova, Dimitrov a ajuns împreună cu o actriță cunoscută de la Hollywood
Citește și...
Descoperire neașteptată în bagajele unor olandezi pe autostrada A1. Indivizii au fost arestaţi preventiv | FOTO
Descoperire neașteptată în bagajele unor olandezi pe autostrada A1. Indivizii au fost arestaţi preventiv | FOTO

Doi olandezi aflaţi într-o maşină oprită pe autostrada A1, în judeţul Arad, au fost prinşi că aveau aproximativ şase kilograme de droguri în bagaje, ei fiind arestaţi preventiv.

Stadiul lucrărilor pe lotul Nord al A0. Asociația Pro Infrastructură: „Începe să arate a şantier. Nu este însă suficient”
Stadiul lucrărilor pe lotul Nord al A0. Asociația Pro Infrastructură: „Începe să arate a şantier. Nu este însă suficient”

Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură afirmă, luni seară, că Autostrada A0 Nord A1-DN1 începe să arate a şantier, dar nu este suficient, fiind necesare noi forţe în teren.

 

Descoperire de 150.000 de euro pe A1. Ce au găsit poliţiştii într-o autoutilitară oprită pe autostradă. FOTO
Descoperire de 150.000 de euro pe A1. Ce au găsit poliţiştii într-o autoutilitară oprită pe autostradă. FOTO

O autoutilitară care ar fi fost furată din Italia a fost depistată de poliţişti pe autostrada A1 Deva - Nădlac, în judeţul Arad. Aceasta transporta obiecte de bricolaj profesionale, laptopuri şi un generator de curent.

Recomandări
Primul semnal pozitiv în urma măsurilor fiscale: România scapă momentan de retrogradarea în categoria „junk”
Primul semnal pozitiv în urma măsurilor fiscale: România scapă momentan de retrogradarea în categoria „junk”

Vin primele semnale pozitive pentru economia românească după măsurile fiscale anunțate de Guvernul Bolojan. Agenția Moody's consideră că noile reforme vor echilibra bugetul și vor ține sub control deficitul.

Două cazuri de antrax confirmate în România. Un tată și fiul său, internați în Capitală, ce spun medicii despre starea lor
Două cazuri de antrax confirmate în România. Un tată și fiul său, internați în Capitală, ce spun medicii despre starea lor

Analizele au stabilit că este vorba despre antrax în cazul femeii din Slobozia care a murit. Momentan, soțul și fiul acesteia se află în spital.

Restricții pentru românii care nu își plătesc taxele. Nu vor mai putea vinde mașini sau construi o casă. PROIECT
Restricții pentru românii care nu își plătesc taxele. Nu vor mai putea vinde mașini sau construi o casă. PROIECT

Cei care au taxe sau amenzi neplătite la stat nu vor mai putea să vândă sau să cumpere automobile, să-și recupereze permisul de conducere suspendat, ori să primească autorizații de construire.

OSZAR »