Bărbat mort, după impactul cu un camion. Manevra care i-ar fi salvat viața

×
Codul embed a fost copiat

Tragedie pe Drumul Național 72, în Dâmbovița. Un bărbat de 65 de ani și-a pierdut viața, în localitatea Ion Luca Caragiale, după ce mașina pe care o conducea s-a ciocnit cu un camion.

Se pare că omul a intrat cu viteză într-o intersecție, fără să acorde prioritate.

Șoferul camionului spune că a încercat să frâneze, în momentul în care a observat că autoturismul nu îi dă prioritate, dar a fost prea târziu ca să mai evite accidentul.

Robert Petea, şofer camion: „Am venit dinspre Ploiești și domnul a ieșit în fața mea, am frânat, erau martori, au văzut și n-am putut să evit. Trebuia să oprească la STOP să îmi dea prioritate, dar dânsul, probabil, nu m-a văzut. ”

Viorel Costache martor: „Eram aicea în ușă și am văzut impactul, când a intrat camionul în această mașină s-a învârtit de câteva ori și s-a dus în gard ”

Citește și
Marcaje rutiere prin șanț, pe o șosea din Vaslui. Pericol uriaș, dincolo de amuzament. „Noroc cu ploaia, că o spală”
Marcaje rutiere prin șanț, pe o șosea din Vaslui. Pericol uriaș, dincolo de amuzament. „Noroc cu ploaia, că o spală”

Echipajele de urgență nu au mai putut face nimic pentru șoferul care se pare că a provocat accidentul.

Plt.adj.şef Ionuț Cărpenaru, ISU Dâmbovița: „Ajunși la locul evenimentului am constatat în autoturism două persoane încarcerate, s-au executat manevre pentru extragerea acestora.”

Soția șoferului, în vârstă de 62 de ani, a fost transportată cu răni grave la spitalul din Târgoviște.

Ana Maria Liță - purtătorul de cuvânt al IJP Dâmbovița: „În urma impactului, din nefericire, conducătorul autoturismului a decedat, iar persoana care se afla pe locul din dreapta a fost rănită, fiind transportată la spital. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate modalitatea în care s-a produs accidentul rutier.”

Traficul pe DN 72 a fost blocat zeci de minute, timp în care s-au format coloane de mașini pe mai bine de patru kilometri. Circulația a fost reluată abia când polițiștii au finalizat cercetarea la fața locului.  

Articol recomandat de sport.ro
”Miss Croația” a început o nouă viață! Unde s-a mutat fana care a înnebunit lumea fotbalului
”Miss Croația” a început o nouă viață! Unde s-a mutat fana care a înnebunit lumea fotbalului
Citește și...
Accident feroviar la Roșiori de Vede. Un tren de călători a trecut pe roșu și a lovit altul, de marfă
Accident feroviar la Roșiori de Vede. Un tren de călători a trecut pe roșu și a lovit altul, de marfă

Un accident feroviar s-a produs luni dimineața, în jurul orei 04:00, în județul Teleorman, la intrarea în gara Roșiori Nord. Un tren de călători a intrat într-unul de marfă, pentru că mecanicul nu a văzut culoarea roșie a semaforului.

Marcaje rutiere prin șanț, pe o șosea din Vaslui. Pericol uriaș, dincolo de amuzament. „Noroc cu ploaia, că o spală”
Marcaje rutiere prin șanț, pe o șosea din Vaslui. Pericol uriaș, dincolo de amuzament. „Noroc cu ploaia, că o spală”

Marcaje rutiere prin șanț au trasat drumarii pe o șosea din Vaslui. Utilajul care trebuia să traseze linia discontinuă pe marginea șoselei a deviat prin șant, pe parcursul a zeci de metri, iar pericolul de accident este cât se poate de real.

Cinci români, implicați în accidentul uriaș din Ungaria, soldat cu un deces. Peste 40 de vehicule s-au ciocnit în lanț
Cinci români, implicați în accidentul uriaș din Ungaria, soldat cu un deces. Peste 40 de vehicule s-au ciocnit în lanț

Potrivit datelor obţinute până în prezent, în total cinci români, dintre care unul cu dublă cetăţenie, au fost implicaţi în uriașul accident care a avut loc, sâmbătă, în Ungaria, a precizat Ministerul Afacerilor Externe.

 

Accident violent pe DN1, în județul Brașov. O mașină s-a răsturnat după ce a lovit un panou publicitar
Accident violent pe DN1, în județul Brașov. O mașină s-a răsturnat după ce a lovit un panou publicitar

Accident violent pe DN1, în județul Brașov. O mașină s-a răsturnat după ce a lovit un panou publicitar de pe marginea drumului, în localitatea Timișul de Jos.  

Momentul în care o femeie este călcată de o mașină pe trecerea de pietoni. Imagini cu puternic impact emoțional
Momentul în care o femeie este călcată de o mașină pe trecerea de pietoni. Imagini cu puternic impact emoțional

Doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare - este decizia Judecătoriei Suceava în cazul unui șofer de 60 de ani, împlicat într-un accident rutier.

 

Recomandări
Zelenski spune că mesajul lui Vladimir Putin despre încetarea războiului este un ”semn pozitiv”, dar cere oprirea atacurilor
Zelenski spune că mesajul lui Vladimir Putin despre încetarea războiului este un ”semn pozitiv”, dar cere oprirea atacurilor

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reacționat pe contul oficial de X, după ce Vladimir Putin a propus începerea negocierilor de pace pe 15 mai, la Istanbul.

George Simion mulțumește public Statelor Unite pentru că au pedepsit România. Vezi declarația | VIDEO
George Simion mulțumește public Statelor Unite pentru că au pedepsit România. Vezi declarația | VIDEO

George Simion a mulțumit public administrației Trump pentru că a pedepsit România prin scoaterea țării noastre din programul care permitea românilor să călătorească fără vize în SUA.

Război în Ucraina. Premierul Marii Britanii: ”Dacă Putin este serios când spune că vrea pace, are șansa s-o arate acum”
Război în Ucraina. Premierul Marii Britanii: ”Dacă Putin este serios când spune că vrea pace, are șansa s-o arate acum”

Vladimir Putin a anunțat că Rusia este gata să poarte discuții directe și necondiționate cu Ucraina, începând cu 15 mai, la Istanbul.

OSZAR »