Ce pedeapsă a primit interlopul care a ameninţat-o cu violul pe şefa Arestului Poliţiei Prahova

Ionut Pietraru
Facebook / Ionut Pietraru

Interlopul care a amenințat-o cu violul pe șefa Arestului Poliției Prahova, a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu executare pentru săvarşirea infracţiunii de ultraj.

Amenințarile la adresa polițistei au avut loc în noiembrie 2016, după ce Pietraru Ionuț Daniel și-a exprimat nemulțumirea față de condițiile din arest. Concret, acesta a solicitat anumite bunuri, la care nu avea dreptul potrivit legii,printre care și apă caldă pentru ness, în condițiile în care în arestul de la Câmpina, deținuții primesc apă caldă marțea și joia, spun surse apropiate anchetei citate de Ziarul Incomod.

Însă Pietraru s-a lovit de refuzul supraveghetorilor din penitenciar. Acesta a devenit agresiv și a început să-și amenințe colegii de cameră și apoi pe șefa Centrului de Retinere si Arest Preventiv Prahova, pentru că a dispus mutarea sa altă cameră de detentie.

„În timp ce se afla sub puterea unui mandat de arestare preventivă, fiind încarcerat în Centrul de Retinere si Arest Preventiv Prahova, a solicitat agentilor supraveghetori anumite bunuri, la care nu avea dreptul potrivit legii, iar din cauza refuzului primit de la acestia, a început să se manifeste violent si a amenintat că le va mutila pe celelalte persoane private de libertate care se aflau în aceeasi cameră cu el. În aceste conditii, seful Centrului de Retinere si Arest Preventiv Prahova, persoana vătămată E.M.D., având gradul de comisar de politie, a dispus mutarea inculpatului într-o altă cameră de detentie. Urmare a refuzului sefului Centrului de Retinere si Arest Preventiv Prahova de a avea o atitudine conformă solicitării inculpatului, acesta din urmă a adresat amenintări cu violente fizice si moartea persoanei vătămate, dar si membrilor familiei acesteia. Comportamentul agresiv al inculpatului a fost de natură a-i produce o stare de temere persoanei vătămate, care, în consecintă, a formulat plângere penală împotriva inculpatului”, a transmis Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, într-un comunicat.

Prin urmare, inculpatul a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare pentru săvarşirea infracţiunii de ultraj.

Citește și
Extradati
VIDEO. Un cunoscut interlop din Craiova a fost extrădat în SUA. Ce infracțiuni a comis

De asemenea, instanța i-a interzis lui Pietraru dreptul de a comunica cu șefa Arestului Poliției Prahova prin contact inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, ori de a se apropia de aceasta la o distanţă de mai puțin de 5 de metri pe o durată de doi ani, după executarea pedepsei închisorii.

Inculpatul a făcut apel la sentința judecătorilor Câmpineni, dar Curtea de Apel Ploiești a menținut condamnarea.

Pietraru a fost implicat în 2015 într-o altercație care a avut loc tot în arestul de la Câmpina, iar victima a fost Iulian Herțanu, cumnatul lui Victor Ponta. În plus, și Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF, ar fi fost amenințat de interlop.

Articol recomandat de sport.ro
Caz rarisim în fotbal! Campioana nu a primit licența de Europa! FCSB poate întâlni a treia clasată în preliminariile UCL
Caz rarisim în fotbal! Campioana nu a primit licența de Europa! FCSB poate întâlni a treia clasată în preliminariile UCL
Citește și...
Un interlop român s-a căsătorit ca să nu fie prins de poliția italiană. Metoda a funcţionat aproape 2 ani
Un interlop român s-a căsătorit ca să nu fie prins de poliția italiană. Metoda a funcţionat aproape 2 ani

Un român de 24 de ani, căutat de poliția italiană pentru furturi, jaf, vătămare corporală, deținere de bunuri furate și folosirea de documente false, a reușit să fugă de polițiști timp de doi ani, printr-o metodă cel puțin inedită.

VIDEO. Un cunoscut interlop din Craiova a fost extrădat în SUA. Ce infracțiuni a comis
VIDEO. Un cunoscut interlop din Craiova a fost extrădat în SUA. Ce infracțiuni a comis

Un cunoscut interlop din Craiova este extrădat către Statele Unite ale Americii într-o amplă operaţiune a Ministerului de Justiţie de la Washington.

Percheziții în dosarul uciderii lui Emi Pian. Frații interlopului au fost reținuți pentru tentativă de omor
Percheziții în dosarul uciderii lui Emi Pian. Frații interlopului au fost reținuți pentru tentativă de omor

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează, miercuri, cinci percheziţii domiciliare în dosarul uciderii interlopului Emi Pian.

Băsescu: ”În regia lui Marcel Vela, moartea unui interlop a devenit eveniment național”
Băsescu: ”În regia lui Marcel Vela, moartea unui interlop a devenit eveniment național”

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă, într-o postare pe Facebook, că Ministerul de Interne nu este o ”instituţie de spectacol”, susţinând că ministrul Marcel Vela este ”avid de imagine cu orice preţ”.

Recomandări
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale 2025, turul 2, în diaspora. Peste 218.000 de români au votat până vineri la ora 22:00
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale 2025, turul 2, în diaspora. Peste 218.000 de români au votat până vineri la ora 22:00

Procesul de votare pentru turul doi al alegerilor prezidențiale 2025 a început joi seară, la ora României 22:00, odată cu deschiderea unicei secții de votare din Noua Zeelandă, de la Auckland.

Site-uri oficiale ale statului român, vizate de atacuri cibernetice pentru răspândirea de știri false. Rusia ar fi implicată
Site-uri oficiale ale statului român, vizate de atacuri cibernetice pentru răspândirea de știri false. Rusia ar fi implicată

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a anunțat că mai multe instituții ale statului lucrează la oprirea unui atac menit să inducă în eroare opinia publică.

Ce înseamnă „pace” pentru Rusia. Limbajul tradus pe care Kremlinul l-a folosit la negocierile din Istanbul
Ce înseamnă „pace” pentru Rusia. Limbajul tradus pe care Kremlinul l-a folosit la negocierile din Istanbul

Reprezentanții Ucrainei și Rusiei, s-au întâlnit față în față, la Istanbul. Discuțiile de două ore, nu au adus însă nimic concret, în privința încetării focului.

OSZAR »