Ce spune Nicușor Dan privind introducerea serviciului militar obligatoriu în România

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, miercuri, că nu există în prezent discuţii despre introducerea stagiului militar obligatoriu, dar că armata română trebuie să îşi extindă corpul de profesionişti.
"Nu există astfel de discuţii (despre armata obligatorie – n.r.). Pentru România este important să îşi consolideze şi să îşi extindă corpul de profesionişti", a afirmat preşedintele Nicuşor Dan, miercuri, într-o conferinţă de presă.
Întrebat despre posibilitatea ca România să intre într-un război cu Rusia, Nicuşor Dan a răspuns: "Hai să nu ducem oamenii în scenarii absolut ipotetice".
"Susţin creşterea cheltuielilor militare ca să obţinem pacea prin descurajarea războiului", a precizat preşedintele Nicuşor Dan.
România vrea să-și mărească armata
România vrea să-și mărească armata până la 100.000 de militari - inclusiv rezerviști voluntari și personal civil.
Pentru asta ar mai fi, însă, nevoie de cel puțin 35.000 de recruți. Salariul, în anumite structuri, poate depăși 6 mii de lei la început și poate ajunge la 9 mii la cei cu vechime și experiență.
La sfârșitul anului 2024, România avea aproximativ 80.000 de angajați în armată - inclusiv rezerviști voluntari, civili sau funcționari publici.
Militari activi sunt doar 64.000 de mii, puțini conform Ministrului Apărării.
Sursa: News.ro
Etichete: nicusor dan, armata romana, conferinta de presa,
Dată publicare:
04-06-2025 12:10