Un cetățean sirian a fost reținut la Timișoara după ce în locuința sa au fost descoperite mai multe arme

×
Codul embed a fost copiat

În timpul percheziţiilor de joi, din Timişoara, în amplul dosar de corupere a alegătorilor, anchetatorii au găsit mai multe arme în locuinţa unui cetăţean sirian.

Vizat de percheziţii era fiul său. Potrivit unor surse, tatăl a admis că armele îi aparţin şi a fost reţinut.

În locuinţa cetăţeanului sirian în vârstă de 58 de ani au fost găsite două arme letale, două neletale şi peste 30 de cartuşe cu glonţ.

În momentul când anchetatorii au ajuns la locuinţa lui, în căutarea fiului, bărbatul ar fi încercat să scape de arme aruncându-le peste gard în curtea vecinilor.

Gestul a fost văzut însă de un poliţist. Armele au fost recuperate, iar cei doi - tatăl şi fiul - au ajuns la audieri.

Citește și
Siria, militari
Bilanț sângeros în Siria. Peste 1.000 de persoane au murit în luptele din ultimele două zile

Acolo, potrivit unor surse judiciare, tatăl ar fi declarat că armele îi aparţin lui, şi nu fiului.

Pentru că acestea nu erau înscrise şi nu erau deţinute legal, bărbatul a fost reţinut.

Acum se cere arestarea lui preventivă pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Suspectul este cunoscut în Timişoara.

În trecut, el a fost proprietarul unui ştrand din centrul oraşului, însă a fost evacuat de acolo, după un şir lung de procese, câştigate de Primărie.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Starul englez și-a cerut partenera în vacanță! Logodnica fotbalistului din Premier League e licențiată în drept și face ravagii pe rețelele sociale
GALERIE FOTO Starul englez și-a cerut partenera în vacanță! Logodnica fotbalistului din Premier League e licențiată în drept și face ravagii pe rețelele sociale
Citește și...
Israelul va ocupa un teritoriu al unui stat vecin pentru „o perioadă nelimitată”. Anunțul ministrului Apărării
Israelul va ocupa un teritoriu al unui stat vecin pentru „o perioadă nelimitată”. Anunțul ministrului Apărării

Ministrul israelian al Apărării a reafirmat intenţia ţării de a ocupa o fâşie de teritoriu sirian dincolo de frontierele nordice contestate ale Israelului pentru o „perioadă nelimitată de timp”, în timpul unei vizite la muntele strategic Hermon.

Bilanț sângeros în Siria. Peste 1.000 de persoane au murit în luptele din ultimele două zile
Bilanț sângeros în Siria. Peste 1.000 de persoane au murit în luptele din ultimele două zile

Forţele de securitate siriene ar fi ucis sute de civili aparţinând grupului minoritar alawit în cadrul violenţelor continue din ţară, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (SOHR),

Atacatorul de la Memorialul Holocaustului din Berlin este sirian. Motivul atacului este „religios” şi voia „să omoare evrei”
Atacatorul de la Memorialul Holocaustului din Berlin este sirian. Motivul atacului este „religios” şi voia „să omoare evrei”

Un refugiat sirian în vârstă de 19 ani este suspectul în atacul cu cuţitul de la Memorialul Holocaustului din Berlin, în care a rănit grav un turist spaniol.

Recomandări
Surse: Cum s-au împărțit ministerele între PSD, PNL, USR și UDMR. Până atunci, PSD se hotărăște dacă intră la guvernare
Surse: Cum s-au împărțit ministerele între PSD, PNL, USR și UDMR. Până atunci, PSD se hotărăște dacă intră la guvernare

PSD va avea cel puțin 5 ministere din viitorul guvern, asta dacă social-democrații decid că vor intra la guvernare. Pe de altă parte, nu s-a ajuns la niciun acord cu privire la măsurile fiscale, adică cel mai important lucru.

Curtea de Conturi: Transelectrica a acordat prime și adaosuri salariale de 29 milioane de lei în afara cadrului legal
Curtea de Conturi: Transelectrica a acordat prime și adaosuri salariale de 29 milioane de lei în afara cadrului legal

Curtea de Conturi a României a sesizat autorităţile de urmărire penală în cazul CNTEE Transelectrica SA.

România - Slovacia, azi, de la ora 22, LIVE la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” joacă ultimul meci de la EURO U21
România - Slovacia, azi, de la ora 22, LIVE la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” joacă ultimul meci de la EURO U21

Echipa naţională de tineret a României joacă, marţi, de la ora 22:00, în compania Slovaciei, în ultimul meci de la Campionatul European Under 21. Meciul este transmis în direct și în exclusivitate la PRO TV și pe VOYO.

OSZAR »