Habitat for Humanity România lansează un nou apel de conștientizare asupra problemelor de locuire ce afectează familiile

Campanie Habitat for Humanity - Împreună facem loc, donație cu donație_2
habitat.ro

CAMPANIE SOCIALĂ. Organizația Habitat for Humanity România lansează, la finalul acestui an, un apel de mobilizare către publicul larg, prin intermediul campaniei de strângere de fonduri „Împreună facem loc, donație cu donație.”

Obiectivul acestei campanii este de a înlesni accesul familiilor vulnerabile la condiții adecvate de locuire.

Cetățenii pot contribui prin donații lunare sau, în cazul companiilor, prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit de până la finalul anului.

De peste 27 de ani, Habitat for Humanity România construiește locuințe decente pentru familii cu venituri reduse și ridică de la zero sau reabilitează centre de utilitate publică în comunități vulnerabile.

Campania se adresează atât mediului business, unde companiile pot ajuta prin redirecționarea gratuită a 20% din impozitul pe profit, în baza unui contract de sponsorizare, cât și persoanelor fizice, care pot alege să doneze lunar suma de 2 euro prin trimiterea unui SMS cu textul „HABITAT” la numărul 8845 sau să doneze online pe Habitat.ro.

Citește și
bebelus asociatia blondie
„La fix a ajuns! Doamne, a avut zile copilașul ăsta!”. Mobilizarea excepțională care a salvat viața unui bebe de 6 luni

Nevoia de locuințe decente și accesibile este una urgentă în România:

· Unul din 10 români trăiește zi de zi într-o casă în care plouă prin acoperiș, apa curge prin pereți și respiră igrasie (INSSE).

· 21% dintre români locuiesc în case fără grup sanitar propriu în interior (INSSE).

· Aproape jumătate din populația țării (41%) trăiește în locuințe supraaglomerate (Eurostat).

„Facem loc” este mai mult decât un slogan. De cele mai multe ori nu realizăm că atunci când un copil, o familie nu are o locuință adecvată, efectul este unul cu ramificații adânci. Acel copil nu mai reusește să-si găseasca locul nici la școală, nici în parc, dar nici în societate. Pentru ei este nevoie de noi toți să le facem loc. Pentru că totul începe cu un „acasă” în care visurile și aspirațiile lor să prindă rădăcini.” spune Roberto Pătrăşcoiu, directorul național Habitat for Humanity România.

Pe lângă strângerea efectivă de fonduri, absolut necesară pentru construirea de noi locuințe decente și sigure, Habitat for Humanity România urmărește, prin această campanie, și creșterea gradului de conştientizare cu privire la importanța pe care o are spațiul de locuit în creșterea și dezvoltarea unui copil și a familiei sale.

Mai multe informații despre campania „Împreună facem loc, donație cu donație, dar și despre toate modalitățile de donație, în link-ul următor https://www.habitat.ro/impreuna-facem-loc.

***

Despre Habitat for Humanity România

Habitat for Humanity România lucrează pentru o lume în care toţi oamenii au posibilitatea să locuiască decent.

Din anul 1996 și până în prezent, organizația a ajutat peste 100.000 de români fie prin programele de locuire, fie prin cele de dezvoltare a comunităților vulnerabile și a construit de la zero și reabilitat mai bine de 5.100 de locuințe, cu ajutorul a peste 43.000 de voluntari.

Mai multe detalii despre organizație sunt disponibile în rapoartele anuale și pe www.habitat.ro.

Facebook.com/Habitat.ro

https://www.linkedin.com/company/habitat-for-humanity-romania/

https://www.instagram.com/habitatforhumanityromania/

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 24 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 24 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Citește și...
„La fix a ajuns! Doamne, a avut zile copilașul ăsta!”. Mobilizarea excepțională care a salvat viața unui bebe de 6 luni
„La fix a ajuns! Doamne, a avut zile copilașul ăsta!”. Mobilizarea excepțională care a salvat viața unui bebe de 6 luni

Un bebeluș de șase luni cu probleme la inimă a primit o nouă șansă la viață, după ce a fost operat la Londra. Ajutorul a venit cu ajutorul Asociației Blondie și a mai multor persoane care au donat pentru cazul lui.

În doar 9 luni, Salvați Copiii România a reabilitat integral și dotat secții ale celei mai mari maternități din țară
În doar 9 luni, Salvați Copiii România a reabilitat integral și dotat secții ale celei mai mari maternități din țară

Într-un interval de timp record, doar 9 luni, și cu eforturi conjugate, Organizația Salvați Copiii România a reușit să finalizeze lucrările ample de reabilitare pentru secții vitale din cadrul Maternității Polizu.

Record mondial absolut și locul 3 pentru România, la Campionatul Mondial
de Robotică din SUA
Record mondial absolut și locul 3 pentru România, la Campionatul Mondial de Robotică din SUA

Performanțe deosebite pentru lotul României de la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Championship, desfășurat în 16-19 aprilie 2025!

Recomandări
Miting proeuropean în Bucureşti, dar şi în marile oraşe ale României. ”Diaspora, nu da. România e şi a ta!”. VIDEO
Miting proeuropean în Bucureşti, dar şi în marile oraşe ale României. ”Diaspora, nu da. România e şi a ta!”. VIDEO

De ziua Europei în Bucureşti, dar şi în marile oraşe ale României, au fost organizate mitinguri la care au participat mii de oameni.

Dan Șucu: România e cea mai frumoasă poveste economică a Europei. E fără sens să mergi înapoi. Alegătorii să înțeleagă asta
Dan Șucu: România e cea mai frumoasă poveste economică a Europei. E fără sens să mergi înapoi. Alegătorii să înțeleagă asta

În acest context economic tulbure, Confederația Patronală Concordia, care reprezintă mii de companii, cu aproape o jumătate de milion de angajați, a făcut un apel public la responsabilitate către cei doi candidați.

Reforma fiscală este obligatorie pentru viitorul guvern, indiferent de cine va fi președinte. ”Suntem cu apa peste nas”
Reforma fiscală este obligatorie pentru viitorul guvern, indiferent de cine va fi președinte. ”Suntem cu apa peste nas”

Indiferent de rezultatul alegerilor, viitorul Guvern va prelua mandatul de a face o reformă fiscală, din cauza deficitului bugetar uriaș. Unele măsuri ne pot aduce măriri de taxe și impozite, de exemplu majorarea TVA la 21%.  

OSZAR »