O tânără din Dolj a furat peste 30.000 de euro din casa unei rude și i-a dat banii iubitului ei. Acum este căutată de poliţie

×
Codul embed a fost copiat

O tânără din Dolj este căutată de poliţie, după ce a furat bani din casa unei rude, pe care i-a dat apoi iubitului ei. Bărbatul, căsătorit și cap de familie, a fost reţinut pentru că a ajutat-o. Tânăra, căutată peste tot de poliţie, are doar 19 ani.

În urmă cu trei zile a mers în vizită la verişorul ei, despre care ştia că ţine o sumă mare de bani în casă. Când nimeni nu era atent, a furat caseta metalică în care erau 23.000 de euro şi 7.500 de lire sterline.

Complicele, un bărbat însurat, a ascuns banii

Ca să nu fie descoperită, i-a dat banii iubitului ei, un bărbat însurat, în vârstă de 28 de ani.

Păgubitul a făcut plângere, iar poliţiştii au restrâns rapid cercul suspecţilor. Pentru că nu dădeau de ea, agenţii au mers la cel cu care avea o relaţie. I-au percheziţionat casa şi au găsit banii ascunşi într-un dulap, printre haine.

El a fost reţinut imediat pentru favorizarea infractorului. În plus, a şi întârziat ancheta, minţindu-i pe poliţişti că nu o cunoaşte pe tânără.

Citește și
Romani condamnati in UK
Cum vor britanicii să îi găsească pe curierii români fugari. Au fost condamnați după ce au furat colete de 1 mil. de euro

Fata este căutată peste tot şi va fi anchetată penal pentru furt.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, gafă uriașă între turul I și II al alegerilor! Cum a "ars" un milion de euro de frică: "Pe cuvântul meu de onoare!"
Gigi Becali, gafă uriașă între turul I și II al alegerilor! Cum a "ars" un milion de euro de frică: "Pe cuvântul meu de onoare!"
Citește și...
Patru români, prinși pe mare într-o ambarcațiune ilegală, care avea un motor furat din Suedia și o încărcătură uluitoare FOTO
Patru români, prinși pe mare într-o ambarcațiune ilegală, care avea un motor furat din Suedia și o încărcătură uluitoare FOTO

Garda de Coastă a depistat, pe Marea Neagră, un pescador neînregistrat, propulsat de un motor furat din Suedia, la bordul căruia erau patru cetăţeni români care pescuiseră ilegal peste 760 kilograme de calcan şi vulpe de mare.

Cum vor britanicii să îi găsească pe curierii români fugari. Au fost condamnați după ce au furat colete de 1 mil. de euro
Cum vor britanicii să îi găsească pe curierii români fugari. Au fost condamnați după ce au furat colete de 1 mil. de euro

Trei români sunt căutați de autoritățile britanice, după ce au furat colete în valoare de un milion de euro, de la firma de curierat la care lucrau.

Trei dintre curierii români condamnați în Anglia, după ce au furat colete de 1 mil. €, ar fi revenit în țară și sunt căutați
Trei dintre curierii români condamnați în Anglia, după ce au furat colete de 1 mil. €, ar fi revenit în țară și sunt căutați

Opt curieri români au fost condamnați, în total, la o pedeapsă de 30 de ani de închisoare în Anglia, după ce au furat colete de 1 milion de euro. Cu toții erau angajați la aceeași firmă de curierat din Birmingham.

Opt curieri români au fost condamnați la 30 de ani de închisoare în Anglia, după ce au furat colete de 1 milion de euro. FOTO
Opt curieri români au fost condamnați la 30 de ani de închisoare în Anglia, după ce au furat colete de 1 milion de euro. FOTO

O bandă de curieri români a reușit să fure bunuri în valoare de peste 800.000 de lire sterline (echivalentul a 956.592 euro), între care calculatoare și televizoare. Opt persoane au fost condamnate la aproape 30 de ani de închisoare în Anglia.

Hoți prinși când fugeau din țară, după un jaf ca-n filme. Cine este românul care ținea 1,4 milioane € în casă, într-o cutie
Hoți prinși când fugeau din țară, după un jaf ca-n filme. Cine este românul care ținea 1,4 milioane € în casă, într-o cutie

Doi hoți care au furat din casa unui notar din Suceava 1,4 milioane de euro au fost prinși după o operațiune spectaculoasă a poliției, în timp ce fugeau din țară. Victima ținea uriașa sumă de bani într-o cutie pentru că nu are încredere în bănci.

 

Recomandări
Președintele ales, Nicușor Dan, la Știrile ProTV: Nu s-a pus niciodată în discuţie să nu fie bani de pensii şi salarii
Președintele ales, Nicușor Dan, la Știrile ProTV: Nu s-a pus niciodată în discuţie să nu fie bani de pensii şi salarii

De două zile România are un președinte ales cu aproape 6 milioane 200 de mii de voturi. În timp ce Nicușor Dan se pregătește să preia funcția prezidențială și să se instaleze la Cotroceni au început și discuțiile pentru formarea unui guvern stabil.

În cinci ani, UE ar putea avea suficiente focoase nucleare pentru a descuraja Rusia și să scape de “șantajul” SUA | INTERVIU
În cinci ani, UE ar putea avea suficiente focoase nucleare pentru a descuraja Rusia și să scape de “șantajul” SUA | INTERVIU

Uniunea Europeană are capacitatea de a-și asigura, în următorii cinci ani, suficiente arme nucleare pentru a descuraja Rusia și „pentru a nu mai putea fi șantajată” de SUA, care îi garantează, în prezent, securitatea.

George Simion: ”Cine a fost de partea lui Nicușor Dan o să regrete. Cer anularea alegerilor”. Cum invocă ”vărsarea de sânge”
George Simion: ”Cine a fost de partea lui Nicușor Dan o să regrete. Cer anularea alegerilor”. Cum invocă ”vărsarea de sânge”

George Simion i-a amenințat marți pe cei care l-au votat pe președintele ales Nicușor Dan că ”o să regrete”, a cerut anularea alegerilor și susține că a recunoscut victoria contracandidatului său pentru a evita ”vărsarea de sânge”.  

OSZAR »