Scandal în Dolj, pornit de la o sumă de bani. Trei tineri s-au luat la bătaie, iar doi dintre ei au fost răniţi

politie

Poliţiştii din Dolj fac cercetări după ce trei tineri au avut un conflict pornit de la o sumă de bani, s-au luat la bătaie, iar doi dintre ei au fost răniţi.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii Secţiei 4 Craiova au fost anunţaţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de către un tânăr de 24 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că se află la locuinţa unei femei, cu care are o discuţie în contradictoriu privind o sumă de bani.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, iar în locuinţa respectivă au fost găsiţi apelantul şi doi tineri, de 19 şi 29 de ani, din comuna Deveselu, judeţul Olt.

„Din cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că în urma unui conflict spontan, cei trei tineri s-ar fi agresat fizic reciproc, apelantul şi tânărul de 19 ani, prezentând plăgi, primul la nivelul palmei iar cel de-al doilea la nivelul feţei, posibil produse cu un obiect tăietor-înţepător. Tânărul de 19 ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă nu a rămas internat”, au precizat poliţiştii.

Ei au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Citește și
masina incendiata
Ce a pățit un bărbat din Cluj după ce a dat foc mașinii nașului său, convins că avea o relație secretă cu soția lui

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

De asemenea, cei trei tineri au refuzat emiterea unui ordin de protecţie provizoriu.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali din Slovacia, discurs-șoc: "Suntem peste Barcelona! Politicienii ar trebui să ia exemplu de la Fico"
Gigi Becali din Slovacia, discurs-șoc: "Suntem peste Barcelona! Politicienii ar trebui să ia exemplu de la Fico"
Citește și...
Incident la reședința fraților Tate din Voluntari. Un muncitor aflat pe proprietatea milionarilor a fost atacat de un bărbat
Incident la reședința fraților Tate din Voluntari. Un muncitor aflat pe proprietatea milionarilor a fost atacat de un bărbat

A fost scandal miercuri după-amiază, la locuința fraților Tate din Voluntari, județul Ilfov. Un bărbat de origine ucraineană ar fi atacat un muncitor care lucra la garajul celor doi milionari.

Ce a pățit un bărbat din Cluj după ce a dat foc mașinii nașului său, convins că avea o relație secretă cu soția lui
Ce a pățit un bărbat din Cluj după ce a dat foc mașinii nașului său, convins că avea o relație secretă cu soția lui

Un scandal într-o familie din Cluj s-a terminat cu ordine de protecție și condamnări penale, după ce un bărbat de 58 de ani i-a dat foc mașinii nașului său. Acesta îl bănuia că are o relație pe ascuns cu soția lui și a decis să se răzbune în acest fel.

Scandal la Salonul Aeronautic de la Paris. Cinci standuri de armament israeliene, interzise prin decizie a guvernului francez
Scandal la Salonul Aeronautic de la Paris. Cinci standuri de armament israeliene, interzise prin decizie a guvernului francez

Guvernul francez a ordonat blocarea accesului la standurile a cinci producători israelieni de armament care expuneau „arme ofensive” la ediţia din 2025 a Salonului aeronautic de la Paris, care s-a deschis luni, relatează Le Figaro.

Scandal lângă Toronto. Explicații oficiale după speculații că profesorii au fost învățați că „familia” e un cuvânt rasist
Scandal lângă Toronto. Explicații oficiale după speculații că profesorii au fost învățați că „familia” e un cuvânt rasist

După un an și jumătate de speculații cu privire la faptul că profesorii din districtul Waterloo Region din Canada, chiar lângă Toronto, erau învățați că cuvântul "familie" este rasist, consiliul școlar a fost forțat să dea explicații, luna aceasta.

Cum a compromis ancheta procurorul reținut pentru mușamalizarea unui viol care ar fi fost comis de un preot
Cum a compromis ancheta procurorul reținut pentru mușamalizarea unui viol care ar fi fost comis de un preot

Scandal uriaș în Justiție. Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, județul Galați, a fost reținut vineri seară de colegii săi de la Parchetul General, acuzat că ar fi mușamalizat un caz de viol.

Recomandări
Guvern pe repede înainte: luni- audieri și învestitură în Parlament, marți- jurământ la Cotroceni și prima ședință
Guvern pe repede înainte: luni- audieri și învestitură în Parlament, marți- jurământ la Cotroceni și prima ședință

Noul guvern ar putea primi luni votul Parlamentului, a anunțat premierul desemnat Ilie Bolojan. Cele 4 partide și grupul minorităților care îl susțin au ajuns la un acord. Vor fi cinci vicepremieri în loc de trei, potrivit unor surse politice.  

O vecină a României s-a înarmat în mare secret și amenință voalat NATO: ”Nu vom trage primii”. ”Puțini știu ce arme am adus”
O vecină a României s-a înarmat în mare secret și amenință voalat NATO: ”Nu vom trage primii”. ”Puțini știu ce arme am adus”

Serbia s-a înarmat în mare secret în ultimii ani și lasă de înțeles că vede în NATO un potențial inamic, sună dezvăluirea șocantă făcută de președintele prorus Aleksandar Vucic. ”Puțini știu ce arme am adus”, spune Vucic.  

Cum va afectată România de atacurile SUA asupra Iranului. Ce consideră un expert în Orientul Mijlociu
Cum va afectată România de atacurile SUA asupra Iranului. Ce consideră un expert în Orientul Mijlociu

Demonstrația de forță a americanilor într-un context regional deja fragil ar putea avea efecte ce se vor resimți din Strâmtoarea Ormuz până în Mediterana. Totodată, riscă să alimenteze spirala represaliilor.

OSZAR »