Sebastian Ghita a fost trimis in judecata de procurorii DNA. Cele trei acuzatii care i se aduc deputatului

×
Codul embed a fost copiat

Procurorii DNA i-au trimis in judecata pe deputatul Sebastian Ghita si pe Iulian Badescu, fost primar al municipiului Ploiesti, acuzati de fapte de coruptie.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, Sebastian Ghita, aflat sub control judiciar, este acuzat de dare de mita, instigare la abuz in serviciu avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui folos necuvenit si spalare de bani, iar Iulian Badescu, in prezent aflat in stare de arest in alta cauza, de luare de mita si abuz in serviciu avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui folos necuvenit.

In rechizitoriul intocmit de procurori se arata ca, in cursul anului 2013, Badescu, in calitate de primar al Ploiestiului si ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghita, a acordat ilegal unui club sportiv sustinut de cel din urma - CSU Asesoft Ploiesti - o finantare nerambursabila suplimentara de la bugetul local in suma de 1.500.000 lei, care constituie atat prejudiciu adus unitatii administrativ teritoriale, cat si un folos necuvenit obtinut de asociatia respectiva.

Finantarea a avut loc in contextul unei selectii de proiecte privind programul 'Promovarea sportului de performanta', organizata de Clubul Sportiv Municipal Ploiesti, aflat sub autoritatea Consiliului Local Ploiesti.

"Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Badescu Iulian a pretins si primit de la inculpatul Ghita Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societati comerciale controlate de acesta din urma, un imobil (casa de locuit) situat in municipiul Ploiesti, in valoare de 1.041.600 lei, suma din care Badescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobandire, imobilul respectiv a facut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vanzare-cumparare, incheiata in luna august 2013, intre doua firme controlate de cei doi inculpati", se arata in documentul citat.

Citește și
Sebastian Ghita - stiri
Sebastian Ghita, urmarit penal intr-un nou dosar. Deputatul i-ar fi dat mita o casa fostului primar al Ploiestiului

Conform procurorilor, Sebastian Ghita a disimulat, in perioada septembrie 2013 - ianuarie 2014, adevarata natura a provenientei imobilului, prin efectuarea unor plati reprezentand cesionarea fictiva a unei marci inregistrate la OSIM, din contul unei firme controlate de acesta catre o societate administrata in fapt de Iulian Badescu.

Ulterior, fostul primar al Ploiestiului a transferat aceasta suma de bani catre o alta societate controlata de deputatul Sebastian Ghita, justificandu-se astfel plata contravalorii imobilului dat cu titlu de mita.

Dosarul a fost trimis spre judecare Inaltei Curti de Casatie si Justitie, procurorii propunand mentinerea masurilor preventive si a sechestrelor asupra unor bunuri mobile apartinand celor doi inculpati dispuse in cauza.

Anterior, fostul primar al Ploiestiului Iulian Badescu a fost trimis in judecata, in stare de arest preventiv, intr-un alt dosar, el fiind acuzat de abuz in serviciu in forma continuata, luare de mita, efectuarea de operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia detinuta in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, in forma continuata, folosirea influentei de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

De asemenea, Sebastian Ghita este urmarit penal sub control judiciar in dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Hertanu, deputatul fiind acuzat de sprijinire a unui grup infractional organizat, trafic de influenta, complicitate la schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor europene, spalare de bani, in forma continuata, evaziune fiscala, in forma continuata, coruperea alegatorilor si efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, in forma continuata.

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Sebastian Ghita, pus sub control judiciar in dosarul in care e acuzat ca l-a mituit pe fostul primar al Ploiestiului
Sebastian Ghita, pus sub control judiciar in dosarul in care e acuzat ca l-a mituit pe fostul primar al Ploiestiului

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Ploiesti au dispus instituirea controlului judiciar si punerea sub sechestru a averii deputatului Sebastian Ghita.

Sebastian Ghita, urmarit penal intr-un nou dosar. Deputatul i-ar fi dat mita o casa fostului primar al Ploiestiului
Sebastian Ghita, urmarit penal intr-un nou dosar. Deputatul i-ar fi dat mita o casa fostului primar al Ploiestiului

Sebastian Ghita are inca un dosar penal. De aceasta data, procurorii DNA sustin ca omul de afaceri l-ar fi mituit cu o casa pe fostului primar al Ploiestiului, Iulian Badescu.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.

OSZAR »