Sezonul de schi recent încheiat, un eșec pentru administratorii de pârtii din România. Cât de costisitor a fost

×
Codul embed a fost copiat

Sezonul de schi care abia s-a încheiat a fost, în viziunea administratorilor de pârtii, scurt și foarte costisitor. A nins puțin și a fost cald, așa că nu au putut să producă suficientă zăpadă artificială.

Dar la fel a fost în toată Europa, astfel că, pe viitor, spun specialiștii, este nevoie de investiții în infrastructura sportivă.

Pe pârtiile de pe platoul Bucegilor au răsărit deja brândușele. Cu ani în urmă, erau funcționale și până pe 1 mai.

Sinaia a avut cel mai cald sezon de schi din istoria recentă a stațiunii și cel mai scurt - 80 de zile. Iar în 16 dintre acestea instalațiile nu au funcționat din cauza vântului.

Cătălin Țicu, domeniul Schiabil Sinaia: „Ne-am chinuit efectiv sa ținem cât mai mult sezonul, am muncit dublu față de anul trecut să producem zăpada artificială și întreținere. Pe partea estică a domeniului schiabil nu s-a putut schia anul acesta”.

Citește și
schi italia
Momentul în care mai multe telecabine sunt suflate de vânt într-o stațiune de schi din Italia. Cinci oameni au rămas blocați

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Din 123 de zile de sezon de schi în Poiana Brațov au fost temperaturi mai mici de minus 4 grade doar în 42. Numai atunci au putut fi pornite tunurile de zapada artificială. Și s-a schiat mai mult în partea superioară a masivului Postăvaru.

Adrian Biriboiu, șeful serviciului pregătire pârtii: „Riscăm să avem din ce în ce mai puțin sezon în Poiana Brașov datorită altitudinii”.

Turiștii s-au îngrămădit în stațiune mai degrabă în puținele zile cu ninsoare abundentă, când era sigur că pot să schieze în condiții bune.

Roxana Cojocea, Asociația Patronală de Turism Poiana Brașov: „Avem atât turiști de zi, cât și de weekend și mai ales pe perioada vacanțelor de iarnă este cea mai aglomerată perioadă”.

Iarnă extrem de caldă în Europa

La Păltiniș, în Sibiu, pârtiile au funcționat 90 de zile. Administratorii domeniului schiabil spun că profitul a fost mai mic cu aproape 15% față de anul trecut.

Dan Gherman, director complex schi:Consumul de apă care este undeva la 4.000-5.000 de euro pe lună. Curentul electric, undeva în lunile pline de vârf de sezon, factura a venit chiar și 30.000 de euro”.

Cu o iarnă extrem de caldă s-au confruntat și stațiunile de schi din Europa. În Austria, unele pârtii de joasă altitudine au fost închise mult mai repede decât era prognozat.

Oskar Hinteregger, Oficiului Național de Turism al Austriei: „Trebuie să ne adaptăm spre sporturi noi și să creăm activități în jurul acestei infrastructuri. Vara e mult mai lungă și e clar că e mult mai mult potențial. Poate e ceva nou să te dai cu bicicleta în februarie”.

Chiar și stațiunile de mare altitudine din Alpi, unde se schiază pe ghețari, sunt expuse schimbărilor climatice. Meteorologii estimează că, până în 2030, media temperaturilor va crește cu 4 grade Celsius.

Articol recomandat de sport.ro
Reacția lui Gigi Becali după măsurile fiscale luate de Guvernul Bolojan: ”E problemă?”
Reacția lui Gigi Becali după măsurile fiscale luate de Guvernul Bolojan: ”E problemă?”
Citește și...
S-a închis sezonul de schi la Poiana Braşov. Ce spun autoritățile
S-a închis sezonul de schi la Poiana Braşov. Ce spun autoritățile

Primăria Braşov anunţă, luni, că sezonul de iarnă a fost închis în Poiana Braşov, în condiţiile deteriorării pârtiilor, pe fondul temperaturilor ridicate din această perioadă.

 

Momentul în care mai multe telecabine sunt suflate de vânt într-o stațiune de schi din Italia. Cinci oameni au rămas blocați
Momentul în care mai multe telecabine sunt suflate de vânt într-o stațiune de schi din Italia. Cinci oameni au rămas blocați

Vântul care suflă cu putere în Italia a plimbat într-o parte și în alta telecabinele dintr-o stațiune de schi. Cel puțin 5 oameni au rămas blocați în aer, iar unul dintre aceștia a fost transportat cu elicopterul la spital.

Pârtiile de schi sunt pline de turiști. „E zăpadă foarte bună”. Salvamontiștii avertizează că există risc de avalanșă
Pârtiile de schi sunt pline de turiști. „E zăpadă foarte bună”. Salvamontiștii avertizează că există risc de avalanșă

Turiștii au dat iama, sâmbătă, pe pârtii pentru o ultimă tură. Se mai schiază doar la mare altitudine.  

Recomandări
Imagini cu dezastrul provocat de furtună în Sinaia. Vântul de peste 100 de km pe oră a smuls arbori uriași din rădăcini
Imagini cu dezastrul provocat de furtună în Sinaia. Vântul de peste 100 de km pe oră a smuls arbori uriași din rădăcini

O furtună violentă a lovit miercuri orașul Sinaia. A lăsat în urmă pagube materiale serioase, iar 16 oameni, dintre care 14 turiști străini, au avut nevoie de ajutor medical.  

România a împrumutat peste trei miliarde de dolari și un miliard de euro pentru finanțarea deficitului bugetar
România a împrumutat peste trei miliarde de dolari și un miliard de euro pentru finanțarea deficitului bugetar

Guvernul a împrumutat miercuri 3,75 miliarde de dolari și 1,5 miliarde de euro la o ieșire pe pielețe externe pentru finanțarea deficitului și rambursarea datoriei publice. 

Trump anunță taxe vamale suplimentare pentru R. Moldova și alte cinci state. Suprataxele vor intra în vigoare de la 1 august
Trump anunță taxe vamale suplimentare pentru R. Moldova și alte cinci state. Suprataxele vor intra în vigoare de la 1 august

Preşedintele american Donald Trump a trimis miercuri o nouă serie de scrisori către şase ţări, printre care Republica Moldova, pentru a anunţa tarifele comerciale suplimentare ce ar urma să se aplice asupra produselor lor care intră în SUA.

OSZAR »