Un bărbat din Neamț s-a spânzurat în fața ușii apartamentului său, după ce soția nu l-a primit în casă

politie

Un bărbat de 56 de ani din judeţul Neamţ s-a spânzurat în faţa uşii apartamentului său.

 

Poliţiştii au stabilit că el venise acasă pus pe scandal, iar soţia nu l-a primit în locuinţă deoarece se manifesta violent. După câteva ore, femeia a descoperit că bărbatul îşi pusese capăt zilelor.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anunţat că poliţiştii din Roman au fost sesizaţi, marţi seara, cu privire la faptul că, la etajul patru al unui bloc din Roman, a fost descoperită o persoană decedată.

„În jurul orei 13:00, bărbatul ar fi venit la domicliu, iar pe fondul consumului de alcool, acesta ar fi lovit uşa locuinţei, adresând injurii soţiei. Urmare a stării de temere create, soţia nu i-ar fi permis accesul în imobil, iar în jurul orei 18:30 a observant, prin intermediul vizorului, că bărbatul se află într-o poziţie nefirească în dreptul uşii, alertând autorităţile.Echipajul medical prezentat la faţa locului a declarat decesul bărbatului”
, au afirmat poliţiştii.

Trupul neînsufleţit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Neamţ în vederea efectuării necropsiei.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. Anchetatorii au precizat că bărbatul era spânzurat de scara de acces din podul blocului.

Citește și
injunghiere iasi
Chinuit de gelozie, un ieșean l-a ucis pe iubitul fostei sale partenere, apoi s-a sinucis

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Articol recomandat de sport.ro
Cazul Diogo Jota | Poliția din Spania anunță cine ar fi fost la volan și cauza probabilă a accidentului
Cazul Diogo Jota | Poliția din Spania anunță cine ar fi fost la volan și cauza probabilă a accidentului
Citește și...
Scandal public între Adrian Cioroianu, Emilia Șercan și Marian Godină pornit de la temperatura BNaR. „Nu vă sinucideți”
Scandal public între Adrian Cioroianu, Emilia Șercan și Marian Godină pornit de la temperatura BNaR. „Nu vă sinucideți”

Scandal în toată regula între Adrian Cioroianu, directorul Bibiliotecii Naţionale a României, BNaR, jurnalista Emilia Șercan și bloggerul-polițist Marian Godină. Cioroianu a ajuns până la sugestii de sinucidere, folosind un limbaj suburban.

Chinuit de gelozie, un ieșean l-a ucis pe iubitul fostei sale partenere, apoi s-a sinucis
Chinuit de gelozie, un ieșean l-a ucis pe iubitul fostei sale partenere, apoi s-a sinucis

Crimă urmată de sinucidere marți seara, într-o comună din Iași. Un bărbat, chinuit de gelozie, și furios că fosta iubită are alt partener, l-a atacat pe rivalul său și l-a înjunghiat mortal. Apoi și-a luat viața.

„Cea mai fericită țară din lume” a înjumătățit rata sinuciderilor. Cum a reușit să salveze mii de vieți
„Cea mai fericită țară din lume” a înjumătățit rata sinuciderilor. Cum a reușit să salveze mii de vieți

În prezent, este adesea cunoscută ca fiind "cea mai fericită țară din lume", însă Finlanda obișnuia să aibă una dintre cele mai ridicate rate de sinucidere din lume. De la alcool la antidepresive, iată schimbările care au făcut diferența.

 

București: Sinucidere la stația de metrou Piața Unirii 2. Un bărbat s-a aruncat în fața trenului | VIDEO
București: Sinucidere la stația de metrou Piața Unirii 2. Un bărbat s-a aruncat în fața trenului | VIDEO

Un bărbat de aproximativ 60 de ani s-a aruncat în fața trenului, luni dimineață, în jurul orei 11:39, la stația de metrou Piața Unirii 2, pe direcția Pipera.

„Fata mea a lăsat un bilet de adio! Spune că vrea să se sinucidă”. Cum a salvat polițista Ramona o tânără de la sinucidere
„Fata mea a lăsat un bilet de adio! Spune că vrea să se sinucidă”. Cum a salvat polițista Ramona o tânără de la sinucidere

Un caz uluitor a fost scos la iveală de Ministerul de Interne, într-o postare pe Facebook, în care relatează cum o polițistă dispecer la Poliția Capitalei a reușit să împiedice o fată să se sinucidă.

Recomandări
Politico: Nicușor Dan, într-un „triunghi amoros” politic Macron-Merz. Liberalii și conservatorii europeni îl „curtează”
Politico: Nicușor Dan, într-un „triunghi amoros” politic Macron-Merz. Liberalii și conservatorii europeni îl „curtează”

Nicușor Dan, noul președinte al României, în centrul unui „triunghi amoros” politic: partidele europene ale lui Macron și Merz îl curtează, scrie Politico.

Interviu Sport.ro: Strigătul de disperare al iranianului Alireza Mousavi: „România, te iubesc, dar te și rog ceva... ”
Interviu Sport.ro: Strigătul de disperare al iranianului Alireza Mousavi: „România, te iubesc, dar te și rog ceva... ”

Revenit în țară după o vacanță sub bombardamente, de-a lungul „războiului de 12 zile”, între Iran și Israel, handbalistul de 35 de ani a acordat un interviu tulburător pentru Sport.ro.  

Metrorex plătește „spor de metrou” și celor care nu lucrează în subteran. Printre ei, șoferii și directorii de la etajul 9
Metrorex plătește „spor de metrou” și celor care nu lucrează în subteran. Printre ei, șoferii și directorii de la etajul 9

Angajați ai Metrorex din birourile Palatului CFR primesc spor de metrou, deși nu lucrează în subteran. Beneficiul este prevăzut în contractul colectiv semnat în decembrie 2024.

OSZAR »