Un veteran al cinematografiei românești a devenit protagonistul unui scandal sexual. Trei eleve din București sunt victimele
Un veteran al cinematografiei românești, actor și cascador, este protagonistul unui uriaș scandal sexual, căruia i-ar fi căzut victime, trei eleve de liceu, din București.
Bărbatul, trecut de 70 de ani, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a fost acuzat de agresiune sexuală, iar o primă instanță l-a condamnat deja la închisoare, cu executare. Dacă sentința rămâne definitivă, va fi forțat să urmeze și un tratament medical.
Constantin Rogin a aparut în filme produse în anii '80, dar și după Revoluție, alături de actori și cascadori celebri. Iar fotografia lui a stat vreme de două decenii în vitrinele frizeriilor din România.
Alegeri 2025
02:25
Anamaria Gavrilă, șefa POT, reacție după alegerile prezidențiale. Ce așteptări are după victoria lui Nicușor Dan
01:44
Câtă putere are, de fapt, președintele României. Ce atribuții are „primul om în stat”, conform Constituției
01:33
VIDEO. George Simion și-a recunoscut înfrângerea la prezidențiale: ”Am pierdut alegerile: mergem mai departe”
00:25
Nicușor Dan, felicitat de Ursula von der Leyen, Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski, după victoria în alegeri
Acum la 70 de ani, joacă în viața reală un rol nedorit, al unui inculpat acuzat de agresiuni sexuale împotriva unor eleve de 15 ani, de la un colegiu tehnic din Sectorul 1 al Capitalei.

Actorul-cascador - susțin procurorii, le-ar fi ademenit pe cele trei eleve minore, în curtea casei sale situată la doi pași de liceu, sub diferite pretexte. Inclusiv cu promisiunea că le va oferi în dar îmbrăcăminte și încălțăminte. Iar odată ajuns aici, bărbatul le-ar fi făcut adolescentelor propuneri indecente. Pe una dintre copile a atins-o într-un mod nepermis.
S-ar fi întămplat în toamna lui 2023. Individul poza într-un vârstnic jovial si le-ar fi abordat pe fete în timp ce își plimba cainele prin fața liceului.
Elevele s-au plâns la direcțiune care a alertat poliția. Rogin a fost reținut, apoi arestat preventiv, ulterior, plasat în arest la domiciliu și trimis din nou după gratii, în Penitenciarul Rahova, după ce a fost prins că a ieșit pe stradă. El a negat acuzațiile.
Pe baza mărturiilor celor trei vicitme, dar și a probelor strânse de anchetatori, septuagenarul a fost condamnat în primă instanță la trei ani și jumătate de închisoare cu executare în spatele gratiilor, după ce a fost găsit vinovat nu doar de agresiune sexuală, ci și de racolarea minorilor în scopuri sexuale. Iar dacă sentința Judecătoriei Sectorului 1 va rămâne definitivă, bărbatul va fi obligat să le plătească celor trei adolescente 4.000 de euro, daune morale.
Judecătorii i-au interzis ca, vreme de trei ani, după ce va fi eliberat să se apropie de victimele sale și de liceu, la o distanță mai mică de o sută de metri. În plus, va fi supus obligatoriu unui tratament medical psihiatric.
Cascadorii din cinematorgrafia românească sunt scandalizați de acuzațiile care planează asupra lui Constantin Rogin. Unii susțin că nu a fost un profesionist, ci doar a făcut figurație în filmele celebre.
Soarta lui Rogin va fi decisă de Curtea de Apel la mijlocul lunii mai.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: bucuresti, judecatori, cinematograf, Curtea de Apel, veteran, cascadorie,
Dată publicare:
28-04-2025 19:15