Alegeri fără suspans în Belarus. Lukașenko se pregătește pentru un al șaptelea mandat consecutiv. Opoziția denunță scrutinul

aleksandr lukasenko
AFP

Belarușii au început duminică să voteze în alegerile prezidențiale destinate să îl realeagă pentru al șaptelea mandat consecutiv pe președintele Aleksandr Lukașenko, aflat la putere din 1994, în absența tolerării unei opoziții, relatează AFP.

Urnele s-au deschis la ora locală 08:00 (05:00 GMT) într-un scrutin care se anunță fără suspans, a notat un jurnalist AFP din Minsk.

Criticii președintelui Lukașenko, în vârstă de 70 de ani, și ONG-urile pentru drepturile omului au descris deja aceste alegeri ca fiind trucate.

În timpul celui de-al șaselea mandat, președintele Lukașenko a înăbușit complet orice disidență după demonstrațiile fără precedent care l-au vizat în 2020, apropiindu-se din ce în ce mai mult de Moscova, până în punctul în care a permis prezența armatei ruse pe teritoriul Belarusului pentru a invada Ucraina în 2022.

Șefa diplomației europene Kaja Kalla a declarat sâmbătă că președintele Lukașenko nu are nicio legitimitate, iar ceea ce se întâmplă este un afront la adresa democrației. O serie de europarlamentari au cerut, de asemenea, ca rezultatele să nu fie recunoscute, mai ales că alegerile anterioare (2020), au fost urmate de reprimarea dură a unei mișcări de protest fără precedent.

Citește și
granita migranti belarus
Aliatul preferat al lui Putin a găsit metoda pentru a se răzbuna pe Occident. Cum vrea să pedepsească țările din UE

Într-un interviu acordat AFP la începutul lunii ianuarie, Svetlana Tihanovskaia, lider al opoziției în exil și candidată împotriva lui Lukașenko în 2020, a denunțat alegeri 'false', organizate într-un climat de teroare.

Potrivit ONU, peste 300.000 de belaruși, dintr-o populație de nouă milioane, au fugit din țară din motive politice, în principal în Polonia.

Organizațiile pentru drepturile omului estimează că în Belarus continuă să fie peste 1.200 de prizonieri politici deținuți în condiții dificile, adesea lipsiți de acces la avocați sau de contactul cu cei dragi.

UE nu recunoaște alegerile câștigate de Aleksandr Lukaşenko

Uniunea Europeană (UE) consideră că Aleksandr Lukaşenko „nu are nico legitimitate democratică” după alegerile „nici libere, nici democratice” din 2020 şi din cauza unor încălcări „persistente” ale drepturilor omului.

Franţa a apreciat sâmbătă că scrutinul de duminică „nu va fi conform standardelor democratice”. Parisul „va urmări cu atenţie desfăşurarea alegerilor prezidenţiale care au loc la 26 ianuarie”, anunţă într-un comunicat Ministerul francez de Externe.

„Nivelul fără precedent al represiunii, încălcările drepturilor omului, restricţiile participării la viaţa politică şi ale accesului la presa independentă privează aceste alegeri de orice legitimitate”, consideră Quai d'Orsay.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Alegeri prezidențiale în Belarus. Aleksandr Lukaşenko se pregătește de al şaptelea mandat consecutiv
Alegeri prezidențiale în Belarus. Aleksandr Lukaşenko se pregătește de al şaptelea mandat consecutiv

Belaruşii sunt chemaţi la urme în alegeri prezidenţiale al căror rezultat este cunoscut dinainte. Aleksandr Lukaşenko, care conduce ţara de peste 30 de ani se pregătește să obţină o victorie în acest scrutin şi al şaptelea mandat consecutiv.

Aliatul preferat al lui Putin a găsit metoda pentru a se răzbuna pe Occident. Cum vrea să pedepsească țările din UE
Aliatul preferat al lui Putin a găsit metoda pentru a se răzbuna pe Occident. Cum vrea să pedepsească țările din UE

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a avertizat marţi că nu va apăra ţările occidentale împotriva afluxului de migranţi, unul dintre principalele puncte de divergenţă dintre Minsk şi Uniunea Europeană, relatează EFE.

Ce le-a spus Lukașenko ucrainenilor să atace în Belarus la începutul războiului. Zelenski: „M-a sunat și și-a cerut scuze”
Ce le-a spus Lukașenko ucrainenilor să atace în Belarus la începutul războiului. Zelenski: „M-a sunat și și-a cerut scuze”

La aproape trei ani de la invazia pe scară largă a Rusiei pe teritoriul Ucrainei, președintele Volodimir Zelenski a făcut dezvăluiri incredibile despre aliatul lui Volodimir Putin, Aleksandr Lukașenko.

Fiți gata să ieșiți în stradă pentru a-l răsturna pe Lukașenko, îndeamnă liderul opoziției din Belarus
Fiți gata să ieșiți în stradă pentru a-l răsturna pe Lukașenko, îndeamnă liderul opoziției din Belarus

Liderul opoziției din Belarus, Sviatlana Tsikhanouskaya, exilată, a îndemnat oamenii să fie pregătiți să iasă în stradă pentru a răsturna regimul dictatorului Alexander Lukașenko.

Belarus ar putea să primească de la Rusia noul sistem de rachete Oreşnik, considerat ”invincibil” de către ruși
Belarus ar putea să primească de la Rusia noul sistem de rachete Oreşnik, considerat ”invincibil” de către ruși

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko au semnat vineri la Minsk un tratat privind garanţiile reciproce de securitate, care prevede între altele utilizarea armelor nucleare în faţa unei ameninţări externe. 

Recomandări
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”

Ploile torențiale și grindina continuă să facă ravagii în țară. În mai multe zone, au fost inundate străzi și gospodării și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Iar grindina a acoperit curțile oamenilor.  

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.  

OSZAR »