Compania Delta oferă 30.000 de dolari pasagerilor avionului care s-a răsturnat la Toronto

×
Codul embed a fost copiat

Compania Delta va oferi 30.000 de dolari pasagerilor avionului care s-a răsturnat luni pe aeroportul din Toronto, relatează AFP.

„Acest gest este necondiţionat şi nu are niciun impact asupra drepturilor pasagerilor”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

Luni, un avion de linie care decolase din Minneapolis, în statul american Minnesota, a ciocnit frontal pista aeroportului din Toronto la aterizare, înainte de a lua foc şi de a se răsturna.

În ciuda norilor groşi de fum negru care au cuprins avionul odată ajuns la sol, niciunul dintre cei 76 de pasageri şi patru membri ai echipajului nu şi-a pierdut viaţa. În total, 21 de persoane au fost rănite în accident, însă doar una era încă în spital miercuri dimineaţă, potrivit Delta Air Lines.

Ancheta este condusă de Transportation Safety Board of Canada (TSB), asistat de FAA, autoritatea americană de reglementare în domeniul aviaţiei, şi de o echipă de la Delta, a declarat marţi Deborah Flint, directorul general al aeroportului, într-o conferinţă de presă. În imaginile surprinse de pasageri după accident, epava avionului Bombardier CRJ900 este înnegrită, cel puţin o aripă lipseşte, ca şi cum ar fi fost smulsă, iar coada pare parţial distrusă.

Citește și
Delta Air Lines
Un avion Delta Air Lines s-a răsturnat la aterizare, în Toronto. 18 persoane au fost rănite. VIDEO

Accidentul de la Toronto vine în urma altor câteva accidente aeriene produse în America de Nord în ultimele săptămâni. La sfârşitul lunii ianuarie, un elicopter al armatei s-a ciocnit cu un avion de linie în Washington DC, provocând moartea a 67 de persoane. Iar şapte persoane au murit câteva zile mai târziu după ce un avion medical s-a prăbuşit în Philadelphia.

Articol recomandat de sport.ro
Ungurii au reacționat imediat după ce Sepsi OSK a retrogradat în Liga 2
Ungurii au reacționat imediat după ce Sepsi OSK a retrogradat în Liga 2
Citește și...
Motivele care ar fi dus la prăbușirea avionului pe pista din Toronto. Cum au reușit pasagerii să supraviețuiască | VIDEO
Motivele care ar fi dus la prăbușirea avionului pe pista din Toronto. Cum au reușit pasagerii să supraviețuiască | VIDEO

Un avion care zbura de la Minneapolis către Toronto a derapat pe pistă luni după-amiază, a fost cuprins de flăcări și s-a răsturnat pe pistă. Nu au fost raportate decese.

Un avion Delta Air Lines s-a răsturnat la aterizare, în Toronto. 18 persoane au fost rănite. VIDEO
Un avion Delta Air Lines s-a răsturnat la aterizare, în Toronto. 18 persoane au fost rănite. VIDEO

Un accident aviatic a avut loc pe un aeroport din Toronto, în Canada.

Recomandări
LIVE TEXT | Rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale 2025, turul 2: Nicușor Dan a câștigat cu 53,60%. Simion - 46,4%
LIVE TEXT | Rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale 2025, turul 2: Nicușor Dan a câștigat cu 53,60%. Simion - 46,4%

România a votat astăzi, 18 mai 2025, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pentru a decide între George Simion și Nicușor Dan.

LIVE | Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale 2025. A fost felicitat de mai mulți lideri mondiali
LIVE | Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale 2025. A fost felicitat de mai mulți lideri mondiali

Nicușor Dan este președintele ales al României, după ce a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Potrivit datelor BEC, Dan are deja peste 6 milioane de voturi, necesare pentru a-și asigura matematic victoria.

Cine este Nicușor Dan, al cincilea președinte al României. Primarul Capitalei a câștigat alegerile prezidențiale 2025
Cine este Nicușor Dan, al cincilea președinte al României. Primarul Capitalei a câștigat alegerile prezidențiale 2025

Nicușor Dan a fost ales al cincilea președinte al României, în urma celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale desfășurate duminică, 18 mai 2025.  

OSZAR »