Francezii au făcut o "simulare" şocantă de Brexit. Ieşirea din UE ar putea fi amânată

×
Codul embed a fost copiat

Marea Britanie are la dispoziţie 48 de ore să scoată Brexitul din impas.

Londra a primit joi acest mesaj de la Bruxelles. Diplomaţii europeni le-au cerut britanicilor să vină cu propuneri "acceptabile" privind graniţa nord-irlandeză, pentru definitivarea unei noi înţelegeri pe parcursul weekend-ului. Theresa May va aduce rezultatul negocierilor în faţa aleşilor marţi, când este programat un nou vot.

Pe de altă parte, francezii vor să le arate britanicilor,cum va fi viaţa, după Brexit. Angajaţii de la vam, au intrat în grevă. Acţiunea a afectat trenurile Eurostar, care leagă Franţa de Marea Britanie, şi a provocat întârzieri şi cozi uriaşe, în gara din Paris.

Guvernul britanic a confirmat că al doilea vot din camera inferioară a parlamentului britanic asupra acordului de retragere din UE convenit cu Bruxellesul va avea loc marţi, 12 martie. Andrea Leadsom, ministrul responsabil pentru interpelările parlamentare, a confirmat joi această dată.

Dacă acordul de retragere din UE va fi din nou respins, aşa cum s-a întâmplat la jumătatea lunii ianuarie, Theresa May va supune la vot în aceeaşi săptămână părăsirea UE de către Regatul Unit fără acord la 29 martie şi, dacă ieşirea din UE fără acord pică de asemenea la vot, va urma votul pentru o amânare a Brexitului.

Citește și
Londra, Brexit
Posibil compromis între UE și Marea Britanie în privința Brexitului

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Theresa May a anunţat că, în cazul unui vot negativ marţi pentru acord, aceste voturi vor avea loc miercuri, respectiv joi.

Marea Britanie trebuie să părăsească Uniunea Europeană pe 29 martie. Theresa May a suferit o mare înfrângere în ceea ce priveşte acordul negociat cu UE în luna ianuarie, iar eforturile de a renegocia acordul nu au fost încununate până acum de succes. Observatorii se aşteaptă la o a doua înfrângere marţi în parlamentul britanic.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Becali, replică tăioasă pentru Simion, după acuzațiile de "trafic de influență": "Dacă face asta, întoarcem foaia!"
Becali, replică tăioasă pentru Simion, după acuzațiile de "trafic de influență": "Dacă face asta, întoarcem foaia!"
Citește și...
Răsturnare de situație la Londra. Britanicii s-au răzgândit în privința imigranților
Răsturnare de situație la Londra. Britanicii s-au răzgândit în privința imigranților

Aproape jumătate dintre britanci consideră că imigrația are efecte pozitive pentru Marea Britanie, arată rezultatele celui mai recent sondaj realizat pentru BBC.

Posibil compromis între UE și Marea Britanie în privința Brexitului
Posibil compromis între UE și Marea Britanie în privința Brexitului

Marea Britanie şi Uniunea Europeană ar putea fi aproape de un compromis în privinţa Brexitului.

BREXIT. UE este gata să ofere concesii cu privire la
BREXIT. UE este gata să ofere concesii cu privire la "backstop"

UE este pregătită să ofere Marii Britanii concesii în disputa legată de clauza de ''backstop'' privind frontiera nord-irlandeză, a declarat negociatorul şef al Uniunii pentru Brexit, Michel Barnier, în ediţia de sâmbătă a cotidianului german Die Welt.

Recomandări
Cât ar economisi Guvernul după ce a tăiat sporul „de condiții vătămătoare”. Unii angajați ar putea pierde 1.200 de lei lunar
Cât ar economisi Guvernul după ce a tăiat sporul „de condiții vătămătoare”. Unii angajați ar putea pierde 1.200 de lei lunar

Printr-o decizie fără precedent, Guvernul a decis luni să reducă de 5 ori valoarea unui spor încasat de mulți dintre angajații de la stat. Este vorba despre sporul pentru condiții vătămătoare, care din iulie scade la 300 de lei brut.

Reacțiile parlamentarilor după ce au aflat că vor rămâne oficial fără bani de chirie. Unii încasau până la 4.600 lei lunar
Reacțiile parlamentarilor după ce au aflat că vor rămâne oficial fără bani de chirie. Unii încasau până la 4.600 lei lunar

Parlamentarii au intrat în vacanță, dar nu înainte să rămână fără bani de chirie cei cu domiciliul în București și Ilfov.

Inter Milano - Fluminense, de la ora 22:00 pe Pro TV și pe VOYO. Echipa antrenată de Chivu, în optimile FIFA Club World Cup
Inter Milano - Fluminense, de la ora 22:00 pe Pro TV și pe VOYO. Echipa antrenată de Chivu, în optimile FIFA Club World Cup

De la ora 22:00, LIVE pe Pro TV și pe Voyo, gigantul milanez antrenat de Cristian Chivu (Internazionale Milano) are șansa de a ajunge în sferturile FIFA Club World Cup dacă o învinge pe Fluminense.   

OSZAR »