Furtunile violente din Pakistan au ucis 11 persoane, dintre care 4 copii. Statul se confruntă cu schimbări climatice bruște

inundatii pakistan
AFP

Unsprezece persoane au murit în urma inundaţiilor din nord-vestul muntos al Pakistanului, la începutul sezonului musonic, a anunţat, vineri seară, Autoritatea provincială pentru gestionarea dezastrelor.

„Inundaţiile bruşte au ucis vineri 11 persoane, dintre care patru copii şi trei femei, şi au rănit alte şase”, în timp ce „56 de case au fost avariate, şase dintre ele fiind complet distruse”, se arată într-un raport al autorităţii provinciale Khyber-Pakhtunkhwa.

Raportul a precizat că zece dintre persoanele ucise se aflau în valea Swat, unde, potrivit presei locale, o inundaţie rapidă a măturat familii de pe malul unui râu.

Departamentul naţional de meteorologie avertizează că riscul de ploi abundente şi posibil de inundaţii rapide rămâne ridicat cel puţin până marţi.

În luna mai, cel puţin 24 de persoane au fost ucise în furtuni violente în Pakistan, care s-a confruntat cu mai multe fenomene meteorologice extreme în primăvară, inclusiv furtuni cu grindină de o violenţă fără precedent.

Citește și
Salina Praid
Mina de la Praid este compromisă. Sprijin de 300 de milioane de lei pentru antreprenorii afectați de inundații

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Pakistanul este una dintre ţările din lume cele mai vulnerabile la efectele schimbărilor climatice, iar cei 240 de milioane de locuitori ai săi se confruntă din ce în ce mai des cu fenomene meteorologice extreme.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Prețul rochiei Kirei Hagi a ieșit la iveală! Fiica „Regelui” a purtat o creație de lux
GALERIE FOTO Prețul rochiei Kirei Hagi a ieșit la iveală! Fiica „Regelui” a purtat o creație de lux
Citește și...
Autoritățile din China au emis alerte roșii de inundații în mai multe regiuni. Mii de locuitori sunt afectați. FOTO
Autoritățile din China au emis alerte roșii de inundații în mai multe regiuni. Mii de locuitori sunt afectați. FOTO

Autorităţile din China au avertizat privind inundaţii rapide şi curenţi în zonele muntoase din regiunile estice, centrale, sudice şi sud-vestice ale ţării, în urma unor ploi abundente, scrie Reuters.

Mina de la Praid este compromisă. Sprijin de 300 de milioane de lei pentru antreprenorii afectați de inundații
Mina de la Praid este compromisă. Sprijin de 300 de milioane de lei pentru antreprenorii afectați de inundații

Mina veche de la Praid este compromisă și singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.

Alertă de inundații în 18 județe. Hidrologii au emis cod galben de viituri. HARTĂ
Alertă de inundații în 18 județe. Hidrologii au emis cod galben de viituri. HARTĂ

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de viituri, valabilă până marţi dimineaţa la ora 9:00 pe râuri din 18 judeţe.

Recomandări
Rusia a lansat noi atacuri la granița României. RO-Alert în Tulcea, două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Rusia a lansat noi atacuri la granița României. RO-Alert în Tulcea, două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

Ministerul Apărării anunţă că Rusia a reluat atacurile la granița României, motiv pentru care, în noaptea de marţi spre miercuri, două aeronave F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene.

Cum au obținut ilegal identități românești cei 7.000 de ruși, ucraineni și moldoveni. „Se vedea că nu-s de-ai noștri”
Cum au obținut ilegal identități românești cei 7.000 de ruși, ucraineni și moldoveni. „Se vedea că nu-s de-ai noștri”

Operațiune de amploare a procurorilor și polițiștilor de frontieră din județul Botoșani. Au făcut peste 200 de percheziții într-un dosar privind falsificarea de acte de identitate românești.

Propunerile consilierului prezidențial Radu Burnete pentru gaura din buget: „Ar fi o greșeală să avem impozitare progresivă”
Propunerile consilierului prezidențial Radu Burnete pentru gaura din buget: „Ar fi o greșeală să avem impozitare progresivă”

Deși Comisia Europeană ne-a schițat un plan de implementare a impozitului progresiv, noul consilier pe probleme economice al președintelui Nicușor Dan nu crede că se va apela la o astfel de variantă în următorii ani.

OSZAR »