Macron avertizează asupra conflictului Israel-Iran. Președintele francez cere încetarea loviturilor împotriva civililor

macron kiev
Profimedia

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut luni „încetarea” loviturilor împotriva civililor în Iran şi Israel şi a avertizat în privinţa oricărei încercări de a schimba regimul de la Teheran printr-o operaţiune externă.

„Este absolut esenţial ca toate loviturile efectuate de ambele părţi împotriva infrastructurilor energetice, administrative şi culturale, şi cu atât mai mult împotriva populaţiei civile, să înceteze. Nu există nicio justificare pentru acestea şi sunt absolut de netolerat", a declarat Macron într-un briefing de presă.

„Dacă Statele Unite pot obţine o încetare a focului, este un lucru foarte bun”, a mai spus liderul francez, după ce Iranul şi Israelul au trecut printr-o a cincea noapte consecutivă de escaladare militară şi schimburi de tiruri cu drone şi rachete.

Trump promite un acord, dar neagă o posibilă întâlnire cu Iranul

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări că se va ajunge la un „acord” în conflictul dintre Iran şi Israel, înainte de a anunţa intempesitiv că părăseşte summitul G7 din Canada mai devreme „din cauza a ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu”.

Din partea americanilor, „a fost făcută o propunere de întâlnire şi de schimb de opinii” cu iranienii, a declarat preşedintele francez, afirmaţii care ulterior au fost negate şi criticate de Donald Trump.

Citește și
aviatie israel
Israelul a obținut în 48 de ore în Iran ceva ce Rusia nu reușește de peste trei ani în Ucraina. Cum domină cerul Teheranului

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

„În acest stadiu, obiectiv vorbind, nu există nimic care să îmi dea speranţa că lucrurile vor evolua în următoarele ore”, a mai spus Emmanuel Macron.

„Dar dacă există un angajament american, având în vedere ceea ce reprezintă Statele Unite pentru capacitatea Israelului de a efectua aceste operaţiuni din punct de vedere logistic şi militar, acesta este unul dintre singurele elemente ce pot schimba lucrurile”, a subliniat el.

În acelaşi timp, „francezii şi, alături de ei, britanicii şi germanii, sunt gata să reia discuţiile serioase” privind supravegherea programului nuclear iranian şi a capacităţilor sale balistice, a dat asigurări Macron.

„Toţi cei care cred că a lovi o ţară cu bombe din exterior o va salva, în ciuda şi împotriva ei însăşi, s-au înşelat întotdeauna”, a adăugat el.

„Poporul este suveran. El îşi schimbă singur liderii şi toţi cei care au încercat în trecut să schimbe regimuri prin lovituri sau operaţiuni militare au făcut erori strategice", a insistat preşedintele francez într-o aparentă aluzie la scopul mai amplu al premierului israelian Benjamin Netanyahu, care ar putea primi sprijin de la SUA.

La rândul său, Trump a declarat marţi că urmăreşte un „sfârşit real” al conflictului dintre rivalii de moarte Israel şi Iran, şi nu doar un „armistiţiu”. El urma să aibă la Casa Albă o întâlnire de securitate pe tema Iranului.

Articol recomandat de sport.ro
Becali, replică tăioasă pentru Simion, după acuzațiile de "trafic de influență": "Dacă face asta, întoarcem foaia!"
Becali, replică tăioasă pentru Simion, după acuzațiile de "trafic de influență": "Dacă face asta, întoarcem foaia!"
Citește și...
De ce a plecat Donald Trump mai devreme de la summitul G7. Critici dure la adresa lui Macron
De ce a plecat Donald Trump mai devreme de la summitul G7. Critici dure la adresa lui Macron

Donald Trump spune că plecarea sa prematură de la summitul G7 din Canada nu are nicio legătură cu o încetare a focului între Israel şi Iran şi îl admonestează pe preşedintele francez Emmanuel Macron care a afirmat că acesta ar fi motivul.

Israelul a obținut în 48 de ore în Iran ceva ce Rusia nu reușește de peste trei ani în Ucraina. Cum domină cerul Teheranului
Israelul a obținut în 48 de ore în Iran ceva ce Rusia nu reușește de peste trei ani în Ucraina. Cum domină cerul Teheranului

În doar 48 de ore, Israelul a reușit să-și asigure un control total asupra spațiului aerian al Iranului. Reușita armatei israeliene vine în contrast cu încercările Rusiei din ultimii trei ani de a controla cerul Ucrainei.

Mărturiile românilor prinși în mijlocul bombardamentelor dintre Israel și Iran. „Au trepidat pereții în camera de siguranță”
Mărturiile românilor prinși în mijlocul bombardamentelor dintre Israel și Iran. „Au trepidat pereții în camera de siguranță”

Aproape 400 de români au rămas blocați în cele două țări care se bombardează reciproc. Turiști sau cetățeni care locuiesc și muncesc în Israel și Iran au cerut ajutorul autorităților de la București pentru a fi evacuați din infern.

Recomandări
Cât ar economisi Guvernul după ce a tăiat sporul „de condiții vătămătoare”. Unii angajați ar putea pierde 1.200 de lei lunar
Cât ar economisi Guvernul după ce a tăiat sporul „de condiții vătămătoare”. Unii angajați ar putea pierde 1.200 de lei lunar

Printr-o decizie fără precedent, Guvernul a decis luni să reducă de 5 ori valoarea unui spor încasat de mulți dintre angajații de la stat. Este vorba despre sporul pentru condiții vătămătoare, care din iulie scade la 300 de lei brut.

Reacțiile parlamentarilor după ce au aflat că vor rămâne oficial fără bani de chirie. Unii încasau până la 4.600 lei lunar
Reacțiile parlamentarilor după ce au aflat că vor rămâne oficial fără bani de chirie. Unii încasau până la 4.600 lei lunar

Parlamentarii au intrat în vacanță, dar nu înainte să rămână fără bani de chirie cei cu domiciliul în București și Ilfov.

Inter Milano - Fluminense, de la ora 22:00 pe Pro TV și pe VOYO. Echipa antrenată de Chivu, în optimile FIFA Club World Cup
Inter Milano - Fluminense, de la ora 22:00 pe Pro TV și pe VOYO. Echipa antrenată de Chivu, în optimile FIFA Club World Cup

De la ora 22:00, LIVE pe Pro TV și pe Voyo, gigantul milanez antrenat de Cristian Chivu (Internazionale Milano) are șansa de a ajunge în sferturile FIFA Club World Cup dacă o învinge pe Fluminense.   

OSZAR »