Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

mark rutte
AFP

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.

„Rusia ar putea fi gata să folosească forţa militară împotriva NATO în termen de 5 ani. Să nu ne amăgim, suntem cu toţii pe flancul estic acum”, a declarat Mark Rutte (foto) într-un discurs ţinut la Chatham House din Londra, referindu-se la raza de acţiune a rachetelor ruseşti.

„Adevărul este că avem nevoie de un salt cuantic în apărarea noastră colectivă. Adevărul este că trebuie să avem mai multe forţe şi capacităţi pentru a ne implementa planurile de apărare în totalitate. Adevărul este că pericolul nu va dispărea nici măcar după încheierea războiului din Ucraina”, a adăugat el.

Rutte – fost prim-ministru olandez care conduce acum alianţa militară transatlantică într-un moment critic pentru securitatea globală – s-a întâlnit luni şi cu premierul britanic Keir Starmer, care se confruntă cu o luptă dificilă pentru creşterea cheltuielilor pentru apărare.

Discursul şefului NATO vine înaintea importantului summit NATO care va avea loc la Haga la sfârşitul acestei luni şi care va marca revenirea preşedintelui american Donald Trump, adept al politicii „America First”, pe scena alianţei nord-atlantice. În timp ce oficialii NATO se pregătesc pentru imprevizibilitatea lui Trump în timpul summitului, Rutte a încercat, de asemenea, să respingă temerile că SUA ar putea să se retragă militar din Europa, întrucât Washingtonul consideră China ca fiind principala ameninţare la adresa securităţii sale.

Citește și
Mark Carney
Cât va aloca Canada din PIB pentru apărare: „Amenințările unei lumi divizate aproape răstoarnă ordinea internațională”

„Va avea loc o retragere bruscă a trupelor americane? Nu”, a declarat el audienţei, dar a adăugat că orientarea Washingtonului către Asia este „logică”. Rutte a insistat că această schimbare va fi abordată pas cu pas, fără a crea lacune în capacitatea NATO din Europa.

Este de aşteptat ca aliaţii să convină la summit asupra unui nou obiectiv de cheltuieli susţinut de Trump, de 5% din PIB – 3,5% pentru cheltuieli pur militare şi 1,5% pentru alte cheltuieli legate de apărare, care urmează să fie definite. Aceasta reprezintă o creştere enormă faţă de obiectivul actual de 2%.

Aliații au reușit să convingă Spania

Ţările din flancul sudic, precum Italia şi Spania, au acceptat cu reticenţă să îndeplinească obiectivul actual doar în acest an – la mai bine de un deceniu după ce a fost convenit pentru prima dată la summitul din Ţara Galilor – şi nu se vor opune la noul obiectiv. Convingerea Madridului a fost însă deosebit de dificilă, întrucât această ţară din sudul Europei nu consideră Rusia ca o ameninţare imediată la adresa securităţii sale.

Săptămâna trecută, miniştrii apărării din NATO au aprobat noi obiective de capacitate, adică noi cerinţe pentru echipamentele militare necesare pentru punerea în aplicare a planurilor de apărare regională ale alianţei împotriva unui potenţial atac rus. Deşi detaliile sunt clasificate, priorităţile includ apărarea aeriană şi antirachetă, formaţiuni mari de forţe terestre, capacităţi cu rază lungă de acţiune şi logistică, potrivit News.ro.

Aliaţii NATO au nevoie de „o creştere cu 400% a apărării aeriene şi antirachetă. Armata noastră are nevoie, de asemenea, de mii de vehicule blindate şi tancuri suplimentare, de milioane de obuze de artilerie şi trebuie să ne dublăm capacităţile de sprijin, cum ar fi logistica, aprovizionarea, transportul şi asistenţa medicală”, a declarat Rutte luni.

Guvernele sunt, de asemenea, pe cale să achiziţioneze mai multe nave de război, drone, rachete cu rază lungă de acţiune şi avioane, inclusiv cel puţin 700 de avioane de luptă F-35 fabricate în SUA, a adăugat el. „În ceea ce priveşte muniţia, Rusia produce în trei luni ceea ce produce întreaga NATO într-un an”, a avertizat Rutte.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Kremlinul lansează un avertisment dur către NATO. Rușii par să-și fi fixat unele ținte: „Nimic nu ne va limita acțiunile”
Kremlinul lansează un avertisment dur către NATO. Rușii par să-și fi fixat unele ținte: „Nimic nu ne va limita acțiunile”

Pentru a contracara „o Rusie care seamănă teroarea din cer, statele NATO, au nevoie să-și multiplice de patru ori capacitățile de apărare antiaeriană şi anti-rachetă”.

Cât va aloca Canada din PIB pentru apărare: „Amenințările unei lumi divizate aproape răstoarnă ordinea internațională”
Cât va aloca Canada din PIB pentru apărare: „Amenințările unei lumi divizate aproape răstoarnă ordinea internațională”

Canada va aloca anul acesta 2% din produsul intern brut pentru apărare, a anunțat luni premierul Mark Carney, care a precizat că astfel se atinge obiectivul NATO „cu o jumătate de deceniu mai devreme”, transmite AFP.

Reacția Rusiei despre planul NATO de consolidare a apărării aeriene. Avertismentul lansat pentru europeni
Reacția Rusiei despre planul NATO de consolidare a apărării aeriene. Avertismentul lansat pentru europeni

Kremlinul acuză NATO că își intensifică agresiv apărarea aeriană fără o amenințare reală, pe cheltuiala contribuabililor europeni.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

LIVE SCORE | România - Cipru, meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Delir pe Arena Națională, după două goluri marcate
LIVE SCORE | România - Cipru, meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Delir pe Arena Națională, după două goluri marcate

Echipa naţională a României joacă în compania Ciprului, marţi, în preliminariile Cupei Mondiale 2026. Meciul se dispută pe Arena Naţională.

OSZAR »