Insula care tocmai și-a instalat primele bancomate, marcând un prag istoric. Momentul a fost sărbătorit

tuvalu
Getty

Tuvalu, un paradis exotic din inima Pacificului, cunoscut pentru peisajele sale idilice, recifurile de corali și bancurile bogate de pești, a marcat recent un moment istoric, potrivit CNN.

În arhipelagul format din nouă insule au fost inaugurate primele bancomate din istoria țării.

Până acum, toate tranzacțiile, fie că era vorba despre localnici sau turiști, erau făcute exclusiv în numerar. Odată cu apariția acestor aparate, micul stat insular face un pas important către modernizare.

Ceremonia de inaugurare a avut loc pe insula principală, Funafuti, acolo unde prim-ministrul Feleti Teo a numit acest moment un „prag istoric” pentru Tuvalu. Evenimentul a fost sărbătorit într-o atmosferă festivă, cu discursuri oficiale și o imensă prăjitură de ciocolată.

„Este o realizare deosebită și o schimbare care va deschide noi oportunități pentru dezvoltarea economică a locuitorilor din Tuvalu,” a declarat Siose Teo, directorul Băncii Naționale din Tuvalu, instituția care operează aceste bancomate.

Citește și
Tuvalu, Getty
A patra cea mai mica tara din lume RISCA sa dispara de pe fata pamantului. Care este motivul

Tuvalu, un paradis exotic din inima Pacificului,

Nisar Ali, reprezentant al companiei Pacific Technology Limited, implicată în proiect, a subliniat că noile bancomate vor „depăși barierele” și vor conecta populația la servicii bancare moderne și sigure.

Tuvalu este una dintre cele mai mici și izolate țări din lume, având o suprafață totală de doar 26 kilometri pătrați și o populație de aproximativ 11.200 de locuitori. În 2023, doar puțin peste 3.000 de turiști au vizitat acest colț uitat de lume.

Țara are un singur aeroport, situat pe Funafuti, unde aterizează doar câteva zboruri pe săptămână, venite din Fiji. În lipsa avioanelor, pista de aterizare devine loc de joacă pentru copii și teren de sport pentru partide spontane de rugby și fotbal.

Transportul între insule se face exclusiv cu feribotul, întrucât Tuvalu nu dispune de zboruri interne.

Pe lângă provocările izolației, Tuvalu se confruntă cu una dintre cele mai presante amenințări ale secolului: schimbările climatice. Având cel mai înalt punct la doar 4,5 metri deasupra nivelului mării, țara este extrem de vulnerabilă la creșterea nivelului oceanului, care nu doar că erodează țărmurile, dar distruge și solurile agricole limitate ale insulelor, afectând inclusiv fauna marină din jur.

Tuvalu a atras atenția lumii în 2021, când fostul ministru de externe, Simon Kofe, a susținut un discurs simbolic pentru Națiunile Unite, stând în apă până la genunchi, un gest care a ilustrat dureros lupta acestei națiuni cu criza climatică.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Cutremur de 7,7 pe Richter, inregistrat in Insulele Solomon. A fost emisa alerta de tsunami pentru mai multe insule
Cutremur de 7,7 pe Richter, inregistrat in Insulele Solomon. A fost emisa alerta de tsunami pentru mai multe insule

 O alerta de tsunami a fost emisa joi pentru Insulele Solomon, Vanuatu, Papua Guinee, Nauru. New Caledonia, Tuvalu si Kosrae dupa ce un cutremur de 7,7 pe Richter a fost inregistrat in largul Insulelor Solomon.

A patra cea mai mica tara din lume RISCA sa dispara de pe fata pamantului. Care este motivul
A patra cea mai mica tara din lume RISCA sa dispara de pe fata pamantului. Care este motivul

Prim-ministrul unei dintre cele mai mici tari din lume a venit in aceasta saptamana in Europa pentru a le cere liderilor europeni sa ia masuri impotriva incalzirii globale. Altfel, tara lui risca sa dispara complet de planeta.

Primul bancomat din lume care da bani in schimbul unui capital virtual
Primul bancomat din lume care da bani in schimbul unui capital virtual

O cafenea din Vancouver, Canada, este prima care gazduieste un ATM ce ofera bani in schimbul monedelor virtuale Bitcoin.

Primul bancomat din lume care opereaza cu o moneda virtuala s-a deschis in Canada
Primul bancomat din lume care opereaza cu o moneda virtuala s-a deschis in Canada

Marti a fost o zi istorica in lumea financiara dupa ce a fost deschis primul bancomat ce foloseste valuta virtuala Bitcoin.

Ce rau e pe primul loc! Vezi prin ce momente jenante a trecut Poli si care e raspunsul lui Iancu
Ce rau e pe primul loc! Vezi prin ce momente jenante a trecut Poli si care e raspunsul lui Iancu

Clasarea pe primul loc in “B” a fost sarbatorita de jucatorii lui Poli cu pizza, tort si mult haz de necaz. Pe usa vestiarului sunt lipite chitante de bancomat care arata ca jucatorii sunt lefteri.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

OSZAR »