Statele Unite şi Iranul au finalizat un al patrulea ciclu de negocieri pe tema nucleară fără să anunțe un progress

SUA și Iran

Statele Unite şi Iranul au finalizat duminică la Muscat, în Oman, un al patrulea ciclu de negocieri pe tema nucleară, fără a anunţa un progres, dar manifestând un optimism prudent, relatează AFP.

Într-un context de opoziţie tot mai mare din partea Statelor Unite faţă de îmbogăţirea uraniului de către Iran, ministrul iranian de externe Abbas Araghchi şi emisarul american pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff au avut o nouă serie de discuţii prin intermediul Omanul, mediator în negocieri.

Aceasta a avut loc înaintea unei vizite în Orientul Mijlociu a preşedintelui american Donald Trump, care va merge în Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite între 13 şi 16 mai.

"Cel de-al patrulea ciclu de negocieri indirecte între Iran şi Statele Unite s-a încheiat. Discuţii dificile, dar utile pentru a înţelege mai bine poziţiile fiecărei părţi şi pentru a găsi modalităţi rezonabile şi realiste de a depăşi divergenţele", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmaeil Baqha.

"Suntem încurajaţi de rezultatele discuţiilor de astăzi şi aşteptăm cu nerăbdare următoarea noastră întâlnire, care va avea loc într-un viitor apropiat", a declarat un înalt oficial american sub acoperirea anonimatului. Potrivit acestuia, discuţiile, "care au fost din nou directe şi indirecte, au durat mai mult de trei ore".

Citește și
discuție in istanbul, ucraina si rusia
Reacția lui Zelenski după primele negocieri directe Ucraina-Rusia din ultimi trei ani. Săgeți către Putin

Şeful diplomaţiei iraniene Abbas Araghchi a afirmat că a patra rundă de negocieri a fost "mai serioasă" decât precedenta. "Negocierile au fost mult mai serioase şi mai explicite decât cele trei cicluri anterioare', a declarat el, de la Muscat, pentru televiziunea de stat iraniană. El a adăugat că "problemele au fost discutate în detaliu" şi a remarcat că negocierile "avansează".

În acelaşi timp, el a reafirmat că ţara sa va continua să îmbogăţească uraniul, dar a subliniat că ar putea fi deschisă la limitarea nivelului. "Procesul de îmbogăţire trebuie să continue. Nu există loc pentru un compromis", a precizat Araghchi, adăugând, totuşi, că Iranul "ar putea fi deschis la limitarea ratei de îmbogăţire pentru a ajuta la restabilirea încrederii'.

Omanul, mediator în discuţii, a menţionat la rândul său că au fost lansate 'idei utile şi originale' în cadrul în cadrul negocierilor de la Muscat. "Discuţiile au inclus idei utile şi originale care reflectă dorinţa de a ajunge la un acord onorabil. Al cincilea ciclu va avea loc odată ce cele două părţi (...) îşi vor consulta liderii", a transmis pe X ministrul Afacerilor Externe din Oman, Badr Al-Busaidi.

Chiar înainte de negocieri, Araghchi a reafirmat că dreptul ţării sale de a îmbogăţi uraniu nu este negociabil.

Steve Witkoff a avertizat vineri că administraţia Trump se va opune oricărui proces de îmbogăţire.

"Aceasta înseamnă demontarea, interzicerea militarizării, şi că Natanz, Fordo şi Isfahan (cele trei instalaţii de îmbogăţire) trebuie să fie destructurate", a declarat el pentru publicaţia conservatoare Breitbart News.

În ceea ce priveşte negocierile, "dacă nu sunt productive duminică, nu vor continua şi va trebui să urmăm o altă cale", a avertizat el.

Negocierile vizează finalizarea unui nou acord menit să împiedice Iranul să se doteze cu arma atomică, o ambiţie pe care Teheranul a negat-o întotdeauna, în schimbul ridicării sancţiunilor care paralizează economia iraniană.

Iranul îmbogăţeşte în prezent uraniul la 60%, mult peste limita de 3,67% stabilită prin acordul din 2015, în timp ce pentru un uz militar este nevoie de un procent de 90%. Stocurile sale de materie fosilă îngrijorează puterile occidentale.

Articol recomandat de sport.ro
Caz rarisim în fotbal! Campioana nu a primit licența de Europa! FCSB poate întâlni a treia clasată în preliminariile UCL
Caz rarisim în fotbal! Campioana nu a primit licența de Europa! FCSB poate întâlni a treia clasată în preliminariile UCL
Citește și...
Reacția lui Zelenski după primele negocieri directe Ucraina-Rusia din ultimi trei ani. Săgeți către Putin
Reacția lui Zelenski după primele negocieri directe Ucraina-Rusia din ultimi trei ani. Săgeți către Putin

Volodimir Zelenski a declarat vineri că Ucraina a ratat o oportunitate reală de pace, după prima rundă de negocieri cu Rusia, desfăşurată la Istanbul, prima întâlnire directă din ultimii peste trei ani, potrivit agenției DPA.

O femeie însărcinată în moarte cerebrală este obligată să nască pentru că avortul a fost interzis. Ce spun medicii
O femeie însărcinată în moarte cerebrală este obligată să nască pentru că avortul a fost interzis. Ce spun medicii

O femeie însărcinată din statul american Georgia este ținută în viață artificial de peste trei luni, deși este în moarte cerebrală, pentru a permite dezvoltarea fătului.

Noi detalii privind planul SUA de reducere a trupelor din Europa. Anunțul ambasadorului american la NATO
Noi detalii privind planul SUA de reducere a trupelor din Europa. Anunțul ambasadorului american la NATO

Statele Unite vor începe în acest an discuţiile cu aliaţii săi europeni în legătură cu reducerea forţelor americane din Europa, a afirmat vineri ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, transmite Reuters.

Recomandări
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale 2025, turul 2, în diaspora. Peste 218.000 de români au votat până vineri la ora 22:00
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale 2025, turul 2, în diaspora. Peste 218.000 de români au votat până vineri la ora 22:00

Procesul de votare pentru turul doi al alegerilor prezidențiale 2025 a început joi seară, la ora României 22:00, odată cu deschiderea unicei secții de votare din Noua Zeelandă, de la Auckland.

Site-uri oficiale ale statului român, vizate de atacuri cibernetice pentru răspândirea de știri false. Rusia ar fi implicată
Site-uri oficiale ale statului român, vizate de atacuri cibernetice pentru răspândirea de știri false. Rusia ar fi implicată

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a anunțat că mai multe instituții ale statului lucrează la oprirea unui atac menit să inducă în eroare opinia publică.

Ce înseamnă „pace” pentru Rusia. Limbajul tradus pe care Kremlinul l-a folosit la negocierile din Istanbul
Ce înseamnă „pace” pentru Rusia. Limbajul tradus pe care Kremlinul l-a folosit la negocierile din Istanbul

Reprezentanții Ucrainei și Rusiei, s-au întâlnit față în față, la Istanbul. Discuțiile de două ore, nu au adus însă nimic concret, în privința încetării focului.

OSZAR »