Țara care ia în considerare interzicerea fumatului în mai multe spaţii din exterior. „Acest lucru este foarte îngrijorător”

fumat
Shutterstock

Premierul britanic Keir Starmer a declarat joi că doreşte să ia noi măsuri pentru a combate fumatul, care, conform presei, includ interzicerea acestui obicei pe terasele restaurantelor şi în grădinile puburilor, relatează AFP.

Keir Starmer a indicat în iulie că va prelua politica foarte ambiţioasă de luptă împotriva fumatului a predecesorului său Rishi Sunak. Conform acestui proiect, tinerii sub cincisprezece ani nu vor putea să cumpere niciodată în mod legal ţigări.

Conform tabloidului The Sun, guvernul vrea să interzică fumatul în multe spaţii publice. Potrivit acestui proiect, nu ar mai fi posibilă aprinderea unei ţigări în grădinile pub-urilor, pe terasele restaurantelor, în exteriorul cluburilor de noapte şi al stadioanelor de fotbal, pe trotuarele din apropierea universităţilor şi spitalelor, în anumite parcuri.

Întrebat despre această informaţie, Keir Starmer, care se află în vizită la Paris, le-a confirmat joi jurnaliştilor că vrea să facă paşi suplimentari în această direcţie.

"Vom lua decizii în acest domeniu, vor fi dezvăluite mai multe detalii", a spus el.

Citește și
Kamala Harris
Vicepreședintele SUA Kamala Harris consideră că americanii nu ar trebui să ajungă la închisoare pentru că fumează marijuana

"Peste 80.000 de oameni îşi pierd viaţa în fiecare an din cauza fumatului", a subliniat prim-ministrul.

"Acestea sunt decese care pot fi prevenite, o povară uriaşă pentru NHS (serviciul de sănătate publică - n.r.) şi, desigur, o povară pentru contribuabili", a adăugat el.

Proiectul a fost salutat de profesioniştii din domeniul sănătăţii, dar puternic criticat de puburi, sector aflat în mare dificultate în ultimii ani.

"Acest lucru este foarte îngrijorător", a declarat Emma McClarkin, directorul executiv al British Beer and Pub Association, cerând guvernului să-şi "reconsidere" planurile.

"Astfel de restricţii ar avea un impact devastator asupra pub-urilor, care se luptă deja cu creşterea preţurilor la energie şi cu costul uluitor al afacerilor", a adăugat ea.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Ce a transmis Wiz Khalifa după ce a fost ridicat pentru că a fumat canabis pe scenă la ”Beach, Please!”
Ce a transmis Wiz Khalifa după ce a fost ridicat pentru că a fumat canabis pe scenă la ”Beach, Please!”

Peste 100 de mii de tineri au dansat până spre dimineață la Costinești și și-au răsplătit artiștii preferați cu aplauze la festivalul "Beach, Please!". Punctul culminant al nopții a fost concertul rapperului american Wiz Khalifa.  

Vicepreședintele SUA Kamala Harris consideră că americanii nu ar trebui să ajungă la închisoare pentru că fumează marijuana
Vicepreședintele SUA Kamala Harris consideră că americanii nu ar trebui să ajungă la închisoare pentru că fumează marijuana

Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, a declarat vineri că "nimeni nu ar trebui să meargă la închisoare pentru că a fumat marijuana" şi a descris actualele restricţii federale asupra acestui drog drept "absurde", informează EFE, potrivit Agerpres.

A ajuns la urgențe cu o gaură în plămân din cauza țigărilor electronice. „Să vă gândiți să renunțați la fumat, nu merită
A ajuns la urgențe cu o gaură în plămân din cauza țigărilor electronice. „Să vă gândiți să renunțați la fumat, nu merită"

Un tânăr a rămas a rămas cu o gaură în plămân de la țigările electronice, iar acum a făcut un apel public ca oamenii să renunțe la ele, ca să nu ajungă ca el.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”
Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”

Statul român are numeroase vulnerabilități legislative și instituționale, care pot fi speculate cu ușurință de state ostile ca Rusia, în războiul hibrid pe care îl duce împotriva României.

Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.

OSZAR »