Daniel Băluţă: ”PSD trebuie să intre la guvernare. Este un moment foarte dificil pentru România”

Daniel Baluta
Inquam Photos / Malina Norocea

Prim-vicepreşedintele PSD Daniel Băluţă, primar al Sectorului 4, a declarat sâmbătă că ”PSD trebuie să intre la guvernare”, deoarece ”este un moment foarte dificil pentru România”.

”Propria mea opinie este aceea că PSD trebuie să intre la guvernare tocmai din acest motiv, este un moment foarte dificil pentru România şi am convingerea că prezenţa noastră în interiorul unui guvern nu va face altceva decât ca măsurile ce urmează a fi luate să fie suportate mult mai uşor de către oameni. Asta este ceea ce cred eu”, a spus prim-vicepreşedintele PSD Daniel Băluţă la Antena 3, potrivit News.ro.

Băluţă a precizat că ”în niciun caz nu putem să vorbim despre un guvern de sacrificiu”.

Prim-vicepreşedintele PSD a arătat că este important pentru PSD să vadă viziunea pe care preşedintele o are în legătură cu noul guvern.

”În mod evident, în urma discuţiilor pe care le vom avea cu colegii noştri, vom lua o decizie şi sunt convins că acea decizie va fi cea mai bună decizie, o decizie care să pună în prim plan interesele României şi în plan secund interesele Partidului Social Democrat”, a menţionat el.

Citește și
Sorin Grindeanu, Marcel Ciolacu
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

Daniel Băluţă a fost întrebat şi despre varianta de premier.

”Nu am cum să mă pronunţ vizavi de acest lucru, pentru că nu ştim dacă preşedintele României îl va propune pe domnul Bolojan, nu ştim dacă preşedintele României va propune PSD să creeze un guvern în jurul unui premier PSD. Nu avem de unde să cunoaştem acest lucru. Această decizie, această informaţie va reveni doar în urma consultărilor pe care le vom avea cu preşedintele României”, a subliniat Băluţă.

Băluţă a dat asigurări că în PSD nu există tabere, susținând că ”există curente de opinie, dialog şi există decizii pe care le iau, în concordanţă cu nevoile pe care ţara le are”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Nicușor Dan, despre noul Guvern: Societatea doreşte „oameni noi”. Ce spune despre un premier de la PSD
Nicușor Dan, despre noul Guvern: Societatea doreşte „oameni noi”. Ce spune despre un premier de la PSD

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, întrebat cât de mult vor dura negocierile pentru formarea noului Guvern, a răspuns că România va avea „un Guvern instalat în 2,3,4 săptămâni”.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.  

Sorin Grindeanu, despre Victor Ponta: Când ai un brand de trădător, e greu să mai vii şi să mai ai discuţii cu cineva din PSD
Sorin Grindeanu, despre Victor Ponta: Când ai un brand de trădător, e greu să mai vii şi să mai ai discuţii cu cineva din PSD

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a spus joi, despre Victor Ponta, că atunci când ai ”un brand de trădător”, ”e greu să mai vii şi să mai ai discuţii cu cineva din PSD”.

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, nu se „grăbește” să-și asume „greaua moștenire”: „Nu suntem sac de box”
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, nu se „grăbește” să-și asume „greaua moștenire”: „Nu suntem sac de box”

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a declarat că unii vor ca PSD să intre la guvernare doar ca să repare greșelile lor din ultimii ani, folosindu-i „pe post de sac de box” și invocând „greaua moștenire”.

Traian Băsescu trage un semnal de alarmă: „Acum este ca și cum România ar fi într-o situație de război. Hai să ne salvăm”
Traian Băsescu trage un semnal de alarmă: „Acum este ca și cum România ar fi într-o situație de război. Hai să ne salvăm”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, este de părere că ar fi ”un act de lașitate” din partea PSD dacă nu ar intra la guvernare acum, într-un moment atât de dificil pentru România, din punct de vedere economic.

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.

OSZAR »