Cu cât îi amendează o primărie din Galați pe fermierii care murdăresc drumurile cu tractoarele. ”Vrem o țară modernă”

Tractor
Shutterstock

O primărie din Galați îi va amenda cu 1.000 de lei pe fermierii care vor murdări drumurile din comună cu tractoarele lor. ”Vrem o țară modernă”, a transmis primarul localității.

 

Primăria comunei gălățene Matca a transmis că îi va amenda cu 1.000 de lei pe fermierii care vor intra pe drumurile din localitate cu tractoarele murdare cu noroi pe anvelope sau scapă pe carosabil materiale cum ar fi crengi sau vrejuri de la legume, scrie Agro Intel. Comuna Matca este unul dintre cele mai importante bazine legumicole din țară.

În urma mai multor sesizări, facem precizarea că persoanele care lucrează cu tractoare și circulă pe drumurile asfaltate (drumuri recent asfaltate), lăsând pământ și noroi pe carosabil, vor fi sancționate.

De asemenea, persoanele care conduc camioane sau remorci supraîncărcate, din care cad materiale (folie, crengi, vrejuri etc.) pe drumurile publice, vor fi sancționate”, a fost mesajul primăriei.

”Vrem o țară modernă, vrem o comună organizată”

”Conform hotărârii Consiliului Local, pentru astfel de practici, persoanele în cauză vor fi sancționate cu o amendă de 1.000 de lei. Vrem curățenie, vrem o țară modernă, vrem o comună organizată, iar toate acestea trebuie să fie realizate respectând legea”, a mai spus primăria.

Citește și
fermieri
Soluția găsită de Comisia Europeană pentru fermieri cu probleme financiare. Cum se vor face plățile

Această contravenție este pedepsită, de altfel, și de Codul Rutier, care prevede sancțiuni de la 9 la 20 de puncte amendă pentru pătrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roţi sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabilă ori din care cad sau se scurg produse, substanţe sau materiale ce pun în pericol siguranţa circulaţiei.

Punctul de amendă a fost plafonat la începutul anului la 165 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Ungurii au reacționat imediat după ce Sepsi OSK a retrogradat în Liga 2
Ungurii au reacționat imediat după ce Sepsi OSK a retrogradat în Liga 2
Citește și...
Comisia Europeană a anunțat un sprijin de peste 21 de milioane de euro pentru agricultorii români afectați de secetă
Comisia Europeană a anunțat un sprijin de peste 21 de milioane de euro pentru agricultorii români afectați de secetă

După un an agricol cu provocări mari pentru fermieri, încep să vină și despăgubirile. Comisia Europeană a anunțat un sprijin de peste 21 de milioane de euro pentru agricultorii români afectați de secetă.

Soluția găsită de Comisia Europeană pentru fermieri cu probleme financiare. Cum se vor face plățile
Soluția găsită de Comisia Europeană pentru fermieri cu probleme financiare. Cum se vor face plățile

Comisia Europeană a autorizat, plățile în avans mai mari către fermieri din fondurile politicii agricole comune (PAC), contribuind astfel la soluţionarea problemelor de lichiditate cu care se confruntă în prezent mulţi dintre aceştia.

Ce soluție au găsit fermierii pentru a vinde mai ușor fructele. Clienții pot culege singuri merele direct din livadă
Ce soluție au găsit fermierii pentru a vinde mai ușor fructele. Clienții pot culege singuri merele direct din livadă

Pentru a-și vinde fructele, unii fermieri vin cu tot felul de idei. De exemplu, îi lasă pe clienți să-și culeagă singuri merele direct din livadă.

Fermierii sunt disperați, după ce seceta a pârjolit pământul peste tot în țară. Guvernul promite să le ofere despăgubiri
Fermierii sunt disperați, după ce seceta a pârjolit pământul peste tot în țară. Guvernul promite să le ofere despăgubiri

Este un an dezastruos din punct de vedere financiar pentru fermieri, după ce seceta a pârjolit pământul peste tot în țară.

Secetă extremă în România. Măsurile anunțate de Ministerul Agriculturii pentru fermieri: Sprijin de 3.000 lei pe hectar
Secetă extremă în România. Măsurile anunțate de Ministerul Agriculturii pentru fermieri: Sprijin de 3.000 lei pe hectar

Ministerul Agriculturii a anunțat cum îi va sprijini pe fermieri în condițiile în care sute de mii de hectare de culturi agricole din toată țara au fost arse de secetă.

Recomandări
LIVE TEXT | Rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale 2025, turul 2: Nicușor Dan a câștigat cu 53,60%. Simion - 46,4%
LIVE TEXT | Rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale 2025, turul 2: Nicușor Dan a câștigat cu 53,60%. Simion - 46,4%

România a votat astăzi, 18 mai 2025, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pentru a decide între George Simion și Nicușor Dan.

LIVE | Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale 2025. A fost felicitat de mai mulți lideri mondiali
LIVE | Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale 2025. A fost felicitat de mai mulți lideri mondiali

Nicușor Dan este președintele ales al României, după ce a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Potrivit datelor BEC, Dan are deja peste 6 milioane de voturi, necesare pentru a-și asigura matematic victoria.

Cine este Nicușor Dan, al cincilea președinte al României. Primarul Capitalei a câștigat alegerile prezidențiale 2025
Cine este Nicușor Dan, al cincilea președinte al României. Primarul Capitalei a câștigat alegerile prezidențiale 2025

Nicușor Dan a fost ales al cincilea președinte al României, în urma celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale desfășurate duminică, 18 mai 2025.  

OSZAR »