Preşedintele lui Inter Milano a explicat de ce l-a ales pe Cristian Chivu pentru postul de antrenor

Cristi Chivu

Preşedintele clubului italian de fotbal Inter Milano, Giuseppe Marotta, a explicat vineri alegerea lui Cristian Chivu pentru postul de antrenor, scrie TuttoMercatoWeb.

Zdrobită sâmbătă de PSG în finala Ligii Campionilor (0-5), Inter Milano s-a despărţit de antrenorul Simone Inzaghi şi a fost în căutarea unui tehnician care să fie la cârma echipei la Cupa Mondială a Cluburilor, ce începe în această lună.

"(...) cred că primul lucru este că atunci când schimbi un antrenor trebuie să identifici un profil, rezultatul unor linii directoare şi strategii trasate de proprietari şi conducere", a declarat Marotta.

"Profilul potrivit era un antrenor tânăr, care să îmbrăţişeze filosofia clubului şi să implementeze o punere în valoare a jucătorilor tineri care să nu ne limiteze ambiţia. Inter va pleca întotdeauna cu obligaţia de a încerca să câştige: pentru asta sunt necesare calităţi pe care am crezut că le-am găsit la Chivu. Sunt mici lucruri birocratice de rezolvat cu Parma, dar el reprezintă profilul potrivit. Este o dovadă nu de confuzie, ci de curaj, ceva ce ţine de un lider. Important este să existe o conducere puternică şi un program bine definit", a continuat el.

"A ocupa locul doi în cea mai importantă competiţie din lume este extraordinar. Este adevărat, există amărăciune, dar face parte din joc şi din sezonul nostru, care nu s-a terminat încă pentru că în curând va începe o nouă competiţie în care Inter şi Juventus reprezintă fotbalul italian", a mai spus Marotta.

Citește și
romania u21 euro 2025
România a cedat și în fața Spaniei, la EURO U21. „Tricolorii mici”, slabe șanse să mai prindă calificarea din grupe

Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana Italiei şi a Europei, informează vineri site-ul TuttoMercatoWeb, potrivit căruia lipseşte doar anunţul oficial.

Acum sunt aşteptate detaliile birocratice finale cu Parma, clubul cu care Cristian Chivu este încă legat contractual până la 30 iunie 2025, scrie TuttoMercatoWeb. Chivu a asigurat salvarea Parmei de la retrogradare.

Românul a fost deja la Inter atât ca jucător, între 2007 şi 2014, cât şi ca antrenor al echipelor de juniori.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
România a cedat și în fața Spaniei, la EURO U21. „Tricolorii mici”, slabe șanse să mai prindă calificarea din grupe
România a cedat și în fața Spaniei, la EURO U21. „Tricolorii mici”, slabe șanse să mai prindă calificarea din grupe

Naționala U21 a României a pierdut, sâmbătă, împotriva selecționatei similare a Spaniei, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Este a doua înfrângere pentru „tricolorii mici” în Grupa A, din tot atâtea meciuri.

Meci de zile mari la Cluj-Napoca, cu Ronaldinho și prietenii, LIVE, pe VOYO, azi, de la ora 18. Ce alte staruri vor mai juca
Meci de zile mari la Cluj-Napoca, cu Ronaldinho și prietenii, LIVE, pe VOYO, azi, de la ora 18. Ce alte staruri vor mai juca

Brazilianul Ronaldinho a ajuns, vineri, la Cluj-Napoca, pentru a participa la evenimentul fotbalistic “Ronaldinho & Friends” din cadrul Sports Festival 2025.

Daniel Pancu, după înfrângerea cu Italia: Diferenţa a fost făcută de experienţa lor
Daniel Pancu, după înfrângerea cu Italia: Diferenţa a fost făcută de experienţa lor

Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Daniel Pancu, a declarat, miercuri seara, după înfrângerea cu Italia, scor 1-0, în debutul Campionatul European U21 din Slovacia, că diferenţa a fost făcută de experienţa adversarilor.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

OSZAR »