Generalul Virgil Bălăceanu, despre bombardamentul SUA: „Să sperăm că Iranul nu va riposta”
Generalul (r) Virgil Bălăceanu, fostul reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles, consideră că atacul american asupra siturilor nucleare iraniene ar putea duce la o escaladare periculoasă a conflictului din Orientul Mijlociu.
„Este un element care mă ia prin surprindere. Nu mă așteptam la o reacție atât de rapidă din partea SUA. Am plecat de la premisa – iată, uneori aceste premise sunt greșite – că vor fi mai rezervate. În primul rând, SUA vor să-și protejeze prezența în regiune. Nu este un lucru de neglijat: vorbim de aproape 43.000 de militari americani în Orientul Mijlociu.
Să sperăm că nu se ajunge la o escaladare, în sensul în care Iranul va riposta lovind facilitățile americane și, mai ales, va bloca Strâmtoarea Ormuz. Aceste scenarii ar putea duce la o degradare severă a situației din regiune.
În rest, completarea loviturilor israeliene cu cele americane va reduce capabilitățile Iranului, atât în ceea ce privește cercetarea și dezvoltarea în domeniul nuclear – inclusiv posibilitatea creării unei arme nucleare – cât și din punctul de vedere al apărării antiaeriene și al producției și folosirii rachetelor balistice.”
Credeți că a fost vorba doar de un singur atac sau americanii vor continua?
Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.
„Vom vedea ce informații vor apărea din teren. Totuși, dacă au făcut acest pas, este de presupus că vor continua. Rămâne de văzut în ce măsură vor lovi situl nuclear de la Fordo. E vorba, probabil, de folosirea acelei bombe de peste 10 tone.”
Credeți că mai poate riposta Iranul?
„Cred că Iranul și-a păstrat o rezervă de lovituri. Alte sisteme de rachete ar putea fi folosite împotriva bazelor americane.”