Israelul a lovit o țintă „simbolică” în Iran. Trump l-a rugat pe Netanyahu să nu „arunce acele bombe”, dar nu a fost ascultat

Armata israeliană a efectuat un atac asupra unei ținte „simbolice” asupra unui radar în apropiere de Teheran, au raportat, marți, mai multe publicații israeliene.
Atacul a fost redus după ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, a vorbit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu și l-a îndemnat să nu „arunce acele bombe”.
Recent, Israelul a acuzat Iranul că a încălcat armistițiul care a intrat în vigoare marți dimineața, lucru negat de Teheran. Între timp, mass-media iraniană a raportat două explozii în Teheran, deși acestea nu au fost confirmate oficial, notează agenția de presă Baha.
Altfel, ministrul Apărării israelian, Israel Katz, a anunțat marți că a dispus armatei să reacționeze ferm la încălcările armistițiului cu Israelul comise de Iran, transmite Reuters. Iran neagă că ar fi atacat cu rachete.
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că atât Israelul, cât şi Iranul au încălcat armistiţiul pe care republicanul îl anunţase cu câteva ore în urmă şi a spus că nu este mulţumit de niciuna dintre ţări, dar mai ales de Israel, informează Reuters.
Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.
"Atât Israelul, cât şi Iranul au încălcat armistiţiul. Nu sunt mulţumit de Israel. Nu sunt mulţumit nici de Iran. Dar sunt de-a dreptul nemulţumit de Israel", a spus Trump, care a adăugat că Israelul şi Iranul se luptă de atât de multă vreme şi atât de dur că nici nu mai ştiu "ce mama naibii fac" (în original "what the f... they're doing" - n.r.).
Într-o discuţie cu reporterii înainte de a pleca spre Haga, în Olanda, pentru summitul NATO, Trump a spus că Israelul "a descărcat" (bombele) imediat după ce a fost de acord cu armistiţiul.
"Israelul trebuie să se calmeze, trebuie să fac Israelul să se calmeze", a mai spus Trump.
"Israel, nu mai lansa bombele acelea. Dacă o faci, este o încălcare majoră. Adu-ţi piloţii acasă, acum!", a scris Trump într-o postare pe platformele sale de social media la scurt timp după ce a părăsit Casa Albă pentru a pleca spre Haga.
Trump a mai declarat că Iranul nu-şi va mai reconstrui niciodată programul său nuclear. "Capacităţile nucleare ale Iranului nu mai există", a insistat el.