Rusia neagă că întârzie negocierile de pace, dar spune că nu a luat încă nicio decizie cu privire la locul de desfăşurare

dmitri peskov
IMAGO

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a respins miercuri acuzaţiile ucrainene şi europene că Rusia încearcă să tragă de timp în privinţa negocierilor de pace cu Ucraina.

Întrebat dacă acestea ar putea fi găzduite de Vatican, a declarat că nu a fost luată încă nicio decizie cu privire la locul de desfăşurare a discuţiilor, relatează Reuters.

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că „ar fi grozav” ca Rusia şi Ucraina să poarte negocieri pentru o încetare a focului la Vatican, afirmând că acest lucru ar adăuga o semnificaţie suplimentară procedurilor.

Premierul italian Giorgia Meloni a declarat marţi că Papa Leon i-a confirmat că este dispus să găzduiască următoarea rundă de negocieri.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia salută „disponibilitatea şi eforturile tuturor părţilor care doresc să contribuie la o soluţionare rapidă”, dar încă nu s-a decis nimic cu privire la locul în care ar trebui să aibă loc următoarea reuniune. Moscova nu a primit nicio propunere specifică din partea Vaticanului, a adăugat el.

Citește și
rusia oamenipe strada
Ce spun oamenii simpli din Rusia și Ucraina despre încetarea războiului. Optimiștii vs. pesimiștii

Părţile beligerante s-au întâlnit la Istanbul săptămâna trecută pentru primele lor negocieri faţă în faţă din martie 2022 şi au convenit asupra unui schimb de 1.000 de prizonieri de fiecare parte, însă Rusia nu a fost de acord cu încetarea imediată şi necondiţionată a focului pe care o solicita Ucraina.

Preşedintele Vladimir Putin a vorbit la telefon cu Donald Trump luni şi a declarat că Rusia şi Ucraina vor lucra la un memorandum referitor la un acord de pace, provocând noi acuzaţii din partea Kievului şi a guvernelor europene că Moscova trage de timp şi nu are un interes serios în a face pace.

Peskov a respins această afirmaţie. „Nimeni nu este interesat în întârzierea procesului. Toată lumea lucrează dinamic. Vă vom ţine informaţi. Desigur, cea mai mare parte a acestei activităţi se desfăşoară într-un mod discret şi nu ar trebui, din motive evidente, să fie deschisă publicului”, a declarat el miercuri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Istoric francez, despre alegerile din România: De ce Simion și Rusia implică și atacă Franța
Istoric francez, despre alegerile din România: De ce Simion și Rusia implică și atacă Franța

Franța este inamicul principal al șantajului nuclear pe care Moscova ar dori să-l folosească pentru a „finlandiza” Europa și acesta este un motiv pentru care atacul Rusiei, sincron cu acela a lui George Simion, este la adresa Parisului.  

Ce spun oamenii simpli din Rusia și Ucraina despre încetarea războiului. Optimiștii vs. pesimiștii
Ce spun oamenii simpli din Rusia și Ucraina despre încetarea războiului. Optimiștii vs. pesimiștii

Uniunea Europeană și Marea Britanie au anunțat marți noi sancțiuni împotriva Rusiei. În schimb, președintele Statelor Unite ezită să impună alte asemenea măsuri de presiune, chiar dacă Vladimir Putin tărăgănează negocierile de pace cu Ucraina.

Medvedev are o nouă declarație halucinantă: ”Pe Ucraina o aşteaptă capitularea necondiţionată. Mulți preferă această opțiune”
Medvedev are o nouă declarație halucinantă: ”Pe Ucraina o aşteaptă capitularea necondiţionată. Mulți preferă această opțiune”

Fostul preşedinte rus şi actual şef adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat marţi că Ucraina va trebui "să se predea necondiţionat" în cazul în care ar renunţa la un acord de pace cu Rusia, potrivit EFE.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri
Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată până miercuri dimineaţa, ora 10:00.

OSZAR »