Circ la Timisoara. Un barbat s-a luptat patru ore cu angajatii unei firme de tractari, care voiau sa ii ridice masina
Au fost 4 ore de circ, la Timisoara, intre un barbat si angajatii unei firme de tractari auto, care s-au chinuit sa ridice pe platforma o duba gasita in parcarea unui magazin.
Soferul masinii plecase pret de cateva minute si, cand s-a intors, a gasit una dintre roti blocata, asa ca s-a baricadat, in autovehicul. Au urmat amenintari, schimburi de replici, si chiar violente.
Totul a inceput in parcarea privata a unui magazin din Timisoara, care are contract cu o firma de tractari auto. Soferul dubei sustine ca avea de gand sa cumpere de acolo o cheie insa, inainte, a mers pana la benzinaria din apropiere impins de nevoi fiziologice.
"Totul am aici, inregistrat: amenintari ca ma dau in judecata, ca imi rup picioarele. Initial am vrut sa vin in magazin, sa cumpar o scula, dar, inainte de toate, am zis sa ma opresc in benzinarie. Doua minute si, cand am iesit, era masina blocata", spune soferul dubei.
Cand s-a intors, una dintre roti era blocata. Asa ca barbatul s-a incuiat in duba in timp ce muncitorii de la firma de tractari incercau sa-l faca sa coboare. Ore in sir, soferul s-a razboit cu muncitorii.
Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.
Dupa indelungi negocieri, angajatii firmei au ridicat duba cu tot cu sofer. La fata locului a ajuns si un echipaj de politie.
Cei de la firma de tractari spun insa ca, atunci cand au vazut ca soferul nu intra in magazin, au crezut ca a incercat sa-i pacaleasca.
Sorin Nedelcu, administratorul firmei de tractari auto: "Avem un contract cu firma privata, lucru care este semnalizat. Prevede accesul strict doar al clientilor."
Epuizat si cu nervii la pamant, omul a ajuns la spital.
Acum in urma acestui scandal, pagubasul este tot soferul masinii: pentru a intra in posesia ei, va fi nevoit sa scoata din buzunar aproape 800 de lei.